Ionuț Radu sau Marco Carnesecchi? Italienii i-au comparat pe cei doi portari de la Cremonese
articol scris de Digi Sport15.11.2022, 13:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Titularul de drept al celor de la Cremonese în primele meciuri din acest sezon, Ionuț Radu (25 de ani) s-a accidentat și și-a pierdut postul în fața lui Marco Carnesecchi (22 de ani).
Notele primite de Ionuț Radu și Marco Carnesecchi pentru evoluțiile din acest sezon
După ultima etapă disputatî în Serie A, înaintea Cupei Mondiale din Qatar, cei de la Calciocremonese.it i-au evaluat pe fotbaliștii lui Massimiliano Alvini. Italienii au făcut o analiză între Ionuț Radu și Marco Carnesecchi, iar portarul român a fost notat cu 5, în comparație cu 7, cât a primit rivalul său de pe post.
"Carnesecchi: 7. Întors la Cremonese la finalul perioadei de transfer din vară, dar accidentat, portarul şi-a suflecat mânecile şi a muncit până şi-a recăpătat postul de titular în locul lui Radu. Întotdeauna decisiv, puține greșeli.
Radu: 5. Ajuns la Cremonese pentru a-și răscumpăra greșeala pe care a făcut-o la Inter, românul a început prost sezonul, greșind la golul Fiorentinei. Ulterior, Radu și-a revenit, dar nu a dat siguranța potrivită în poartă. El a fost înlocuit de Carnesecchi", au notat italienii.
Totodată, Vlad Chiricheș, celălalt român din lotul lui Cremonese, a primit nota 6 și a fost lăudat de către italieni.
"Românul a dat o mână de ajutor în startul campionatului și a jucat bine împreună cu Lochoshvili. Apoi a dispărut din cauza unei accidentări după meciul cu Lazio. Cu toate acestea, performanță suficientă", au mai notat italienii.
Ce a spus antrenorul lui Cremonese despre Marco Carnesecchi, înlocuitorul lui Ionuț Radu
Devenit numărul unu la Cremonese, după accidentarea lui Ionuț Radu, Marco Carnesecchi a fost lăudat de Massimiliano Alvini după meciul cu AC Milan, încheiat 0-0. Antrenorul a transmis că goalkeeper-ul italian va deveni unul dintre cei mai buni din Peninsulă în următorii ani, semn că are mare încredere în acesta în momentul de față.
Astfel, este curios de urmărit ce statut va avea Ionuț Radu după revenirea pe terenul de joc.
"Carnesecchi va deveni cel mai bun portar italian din următorii ani. Suntem norocoși să-l avem și trebuie să continue să lucreze”, au notat cei de la Tuttomercatoweb.
Etichete: serie a , ionut radu , cremonese , marco carnesecchi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții