Inter forţează transferul lui Christian Eriksen. I-a oferit deja un contract mijlocaşului lui Tottenham
11.01.2020, 12:21Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Inter e decisă să forţeze încă din această iarnă transferul lui Christian Eriksen. The Guardian susţine că "nerazzurrii" i-au oferit deja patru ani şi jumătate de contract mijlocaşului danez şi au pregătit şi oferta pentru Tottenham: 20 de milioane de euro.
În cazul în care echipa lui Jose Mourinho nu va accepta, Inter e gata să aştepte până în vară, când l-ar aduce gratis pe Eriksen.
Christian Eriksen, din 2013 la Tottenham
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani îşi încheie în vară contractul cu londonezii, iar aceasta ar fi ultima şansă pentru Spurs de a obţine bani de pe urma nordicului, care a refuzat să semneze un nou contract cu Tottenham.
Oficialii Interului i-au prezentat oferta agentului lui Eriksen, Martin Schoots, vineri, la Milano. În afara liderului din Serie A, şi PSG pare interesată de serviciile fotbalistului danez.
Christian Eriksen se află din 2013 la Tottenham, care l-a cumpărat pentru 12 milioane de euro de la Ajax.
- 302 de meciuri a jucat Christian Eriksen pentru Tottenham, în toate competiţiile
- 69 de goluri a marcat mijlocaşul danez pentru londonezi
Etichete: inter , tottenham , christian eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții