Inter acuză arbitrajul după eșecul cu Milan. Simone Inzaghi: “A fost un fault clar”
articol scris de Digi Sport06.02.2022, 10:14
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Inter a pierdut derby-ul cu marea rivală din oraș, AC Milan, scor 1-2, dar rămâne pe primul loc în Serie A. ‘Nerazzurri’ au acuzat arbitrajul lui Marco Guida.
Simone Inzaghi: "Am dominat timp de 70 de minute. O înfrângere care doare"
Inter a condus cu 1-0 timp de 75 de minute, după reușita lui Ivan Perisic din minutul 38.
Olivier Giroud a fost eroul echipei AC Milan, reușind o “dublă” în minutele 75 și 78.
Simone Inzaghi, antrenorul lui Inter, a reclamat un fault în atac înaintea primei reușite a atacantului francez.
"Nu vreau să văd faza din nou. A fost un fault clar asupra lui Sanchez, la primul gol primit. Dar asta este. Trebuia să fim mai buni. Dacă am fi avut 2-0 sau 3-0, arbitrul nu ar fi fluierat la fel. Așa este fotbalul. Degeaba am dominat cea mai mare parte a timpului, dacă nu am reușit să înscriem al doilea gol.
Golul egalizator ne-a făcut să devenim nervoși, ne-am pierdut calmul. S-a întâmplat exact ca în meciul cu Lazio, care a curs într-un singur sens timp de 70 de minute. Au fost contraatacuri de o parte și de alta. A fost un joc format din momente cheie, iar la unele dintre acestea nu ne-am descurcat bine.
Este o înfrângere care doare, dar echipele puternice trebuie să meargă mai departe și să analizeze de ce s-a întâmplat, ca să nu repete aceleași greșeli. Este normal să fim dezamăgiți. Știm cu toții cât de important este acest derby. Am pierdut nemeritat, dar acesta este fotbalul. Privind obiectiv, până la primul lor gol nu am greșit nimic", a spus Inzaghi, citat de sempreinter.com.
VIDEO Rezumatul meciului Inter - Milan 1-2
Inter are un avans de un punct față de AC Milan și un meci în minus.
Etichete: serie a , arbitru , inter , inzaghi , milan , simone inzaghi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții