Inter a "pus banul jos" pentru Lukaku. Răspunsul primit de la Manchester United
20.07.2019, 18:48SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Romelu Lukaku este cel mai dorit jucător de către Inter, care negociază de ceva vreme cu Manchester United. Ultima ofertă a lui Inter a fost însă refuzată de britanici. Potrivit Sky Sports, trupa lui Antonio Conte a oferit o sumă de 60 de milioane de euro în schimbul atacantului de 26 de ani, însă "diavolii" au spus "pas".
În urmă cu aproape două săptămâni, United i-a comunicat lui Piero Ausilio, directorul sportiv al lui Inter, că dorește măcar 85 de milioane de euro, adică suma plătită celor de la Everton pentru belgian, în 2017. Italienii au înaintat însă o ofertă scrisă oficială mult mai mică, iar de aici rezultă și refuzul britanicilor.
George Pușcaș ar putea fi o variantă pentru Romelu Lukaku
În urmă cu câteva zile, presa italiană a anunțat că George Pușcaș poate fi o alternativă în caz că transferurl lui Lukaku nu se face, însă e greu de crezut că Antonio Conte îi va da vreo șansă românului. Ba mai mult, italienii nu l-au inclus pe român în lotul pentru turneul International Champions Cup.
Romelu Lukaku a ajuns la Manchester United în vara anului 2017, după ce a fost transferat de la Everton pentru 84,7 milioane de euro. În sezonul trecut, Lukaku a marcat 15 goluri în 45 de meciuri oficiale pentru United.
În acest moment, belgianul este cotat la 75 de milioane de euro de publicația de specialitate Transfermarkt.
Etichete: antonio conte , manchester united , romelu lukaku , george puscas , transferuri inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții