Infectat cu Cytomegalovirus! Motivul pentru care Morata a acuzat stări de leșin şi i-a speriat pe cei de la Juve
articol scris de Digi Sport25.02.2021, 10:39
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alvaro Morata a provocat mare îngrijorare la Juventus după ce a acuzat probleme de sănătate în ultima vreme.
Spaniolul s-a simțit rău la meciul cu Porto din optimile UEFA Champions League, scor 2-1 pentru portughezi, unde a intrat pe final, iar apoi s-a resimțit în vestiar.
”Morata nu mai e în apele lui după ce a avut o stare gripală. L-am introdus pe teren pentru că aveam mare nevoie de el.
La final i s-a făcut rău, a acuzat o stare de leșin, a trebuit să stea întins, nu e deloc bine”, a mărturisit Andrea Pirlo după meciul din Portugalia.
Morata este infectat cu un Cytomegalovirus
Iar presa italiană a dezvăluit că Morata este infectat cu un cytomegalovirus (CMV), un virus înrudit cu herpes și care cauzează vărsatul de vânt.
Este un virus de obicei inofensiv și care rămâne permanent în organism, dar care poate produce simptome asemănătoare gripei precum dureri musculare, oboseală accentuată, dureri în gât.
”A avut mai multe probleme. Mai întâi ca o răceală, apoi probleme stomacale. Din acest motiv, nici nu s-a putut antrena normal și nu mai are condiție fizică.
Dar este un jucător de top și un tip extraordinar. Sper să ne ajute în partea a doua a sezonului”, a recunoscut și directorul sportiv, Fabio Paratici, cel care negociază cu oficialii lui Atletico prelungirea împrumutului lui Alvaro Morata.
Etichete: andrea pirlo , alvaro morata , alvaro morata juventus , fc porto juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții