Impresarul lui Jose Mourinho, prima reacție după ce clientul său a fost dat afară de AS Roma
articol scris de Digi Sport18.01.2024, 23:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jose Mourinho (60 de ani) a fost dat afară de la AS Roma, deși și-ar fi dorit să obțină prelungirea contractului scadent la finalul sezonului.
Familia Friedkin, patronii clubului, au luat această decizie în urma rezultatelor slabe obținute în ultima perioadă de ”The Special One” pe banca echipei.
Jorge Mendes nu a primit nicio propunere de reînnoire a contractului pentru Jose Mourinho
Jorge Mendes, impresarul lui Jose Mourinho, a declarat că nu au existat negocieri pentru prelungirea contractului antrenorului. În ceea cde privește viitorul portughezului, Mendes a susținut că nu a primit încă o ofertă pentru Mourinho.
Totuși, impresarul a ținut să precizeze că ”The Special One” a refuzat o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar din Arabia Saudită pentru a rămâne alături de AS Roma.
- Citește și: Momentul în care șefii lui AS Roma au spus "gata"! Ce a făcut Jose Mourinho la baza de antrenament
”Dacă am primit apeluri de la Friedkin pentru reînnoire? Niciodată. Nu au fost negocieri. Mourinho este campion și în la final a trăit o situație tristă prin care nu și-ar fi dorit să treacă.
"Este prea devreme să spun acum. A antrenat echipe grozave de-a lungul carierei sale. Pentru mine este doar o chestiune de timp. Este un antrenor foarte bun și a demonstrat asta oriunde a lucrat.
Oferta din Arabia? Arabii l-au sunat deja, cu luni în urmă, și i-au făcut o propunere financiară nebunească, dar a decis să continue cu AS Roma pentru că iubește echipa.”, a declarat Jorge Mendes, potrivit tuttomercatoweb.
Jose Mourinho a strâns 94,5 milioane de euro doar din demiteri
Potrivit presei britanice, antrenorul portughez a primit aproximativ 3,5 milioane de euro din partea celor de la Stadio Olimpico pentru faptul că a fost dat afară prematur, conform unei clauze din contract.
În total, Mourinho a ajuns la 94,5 de milioane de euro doar din demiteri, după cum urmează:
- 21 de milioane de euro de la Chelsea (2007)
- 20 de milioane de euro de la Real Madrid (2013)
- 10 milioane de euro de la Chelsea (2015)
- 23 de milioane de euro de la Manchester United (2018)
- 17 milioane de euro de la Tottenham (2021)
- 3,5 milioane de euro de la AS Roma (2024)
Evident, Mourinho stă cel mai bine la acest capitol dintre toți antrenorii.
Etichete: demitere , as roma , jose mourino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții