Immobile, moment istoric! Cu FCSB și-a depășit antrenorul și și-a asigurat locul între legendele clubului
23.02.2018, 17:05SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
LAZIO - FCSB 5-1 // Ciro Immobile nu va uita prea curând meciul cu FCSB, din returul 16-imilor de finală din Europa League, care i-a adus lui Lazio calificarea în optimi. Italianul nu a reușit doar primul hat-trick din carieră în Europa, ci a și ajuns pe locul al 9-lea în topul marcatorilor din istoria clubului de pe Olimpico.
Cu cele 3 goluri înscrise în poarta tânărului Andrei Vlad, Immobile (28 de ani) a ajuns la cota 57 și l-a depășit și pe antrenorul lui Lazio, Simone Inzaghi, care marcase de 55 de ori în cei 10 ani petrecuți ca jucător la formația bianco-celeste. A trecut și deasupra lui Pierluigi Casiraghi și s-a instalat direct pe locul al 9-lea în topul celor mai buni marcatori din toate timpurile la clubul roman.
Următorul jucător pe care îl poate depăși Immobile la Lazio este Miroslav Klose, care are cu 6 goluri mai mult decât italianul.
Cu 5 goluri marcate până acum în Europa League, Immobile are cel mai prolific sezon al său și în competițiile internaționale. Mai marcase 4 goluri în stagiunea 2014-2015 din Champions League, în faza grupelor, când juca pentru Borussia Dortmund.
Immobile este și golgheterul la zi din Serie A TIM, cu 22 de goluri. Îl urmează Icardi (Inter), cu 18 goluri și Quagliarella (Sampdoria), cu 17 reușite.
Immobile are 31 de goluri în toate competițiile în actuala stagiune, cea mai bună din cariera lui. Dintre jucătorii care activează în marile campionate ale Europei, doar Harry Kane a marcat de mai multe ori în acest sezon. Englezul are 34 de reușite pentru Tottenham în toate competițile. Prin comparație, Lewandowski are 29 de goluri în actuala stagiune, Messi are 28, iar Cristiano Ronaldo are 26.
Top 10 marcatori din istoria lui Lazio:
1. Silvio Piola - 149 de goluri;
2. Giuseppe Signori - 127 de goluri;
3. Giorgio Chinaglia - 122 de goluri;
4. Bruno Giordano - 108 goluri;
5. Tommaso Rocchi - 105 goluri;
6. Aldo Puccinelli - 78 de goluri;
7. Renzo Garlaschelli, Goran Pandev - 64 de goluri;
8. Miroslav Klose - 63 de goluri;
9. Ciro Immobile - 57 de goluri;
10. Pierluigi Casiraghi - 56 de goluri.
Următorul meci în care Immobile poate fi văzut la lucru este Sassuolo - Lazio, din etapa a 26-a din Serie A TIM, programat duminică, 25 februarie, la ora 16:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.
Etichete: immobile goluri , immobile , immobile fcsb , goluri immobile , fcsb immobile , immobile hat-trick , immobile hat-trick istoric , immobile hat-trick lazio , lazio immobile hat-trick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții