Iese Maurizio, intră Mauricio? Juventus se gândește să scape de Sarri. Pochettino, deja contactat
21.07.2020, 09:12SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă este aproape de câștigarea titlului în Serie A, după victoria cu Lazio, scor 2-1, Maurizio Sarri, antrenorul lui Juventus, ar putea fi demis.
Șefii bianconeri nu sunt mulțumiți de prestațiile echipei cu antrenorul napoletan pe bancă și s-au gândit deja la un nou tehnician. Mauricio Pochettino este alesul conducerii campioanei Italiei, informează La Stampa.
Juve i-ar fi contactat deja reprezentanții lui Pochettino pentru a discuta despre o eventuală preluare a echipei de către antrenorul argentinian, rămas fără angajament din noiembrie, după despărțirea de Tottenham.
Pochettino a avut mai multe oferte în această perioadă. S-a vorbit despre interesul englezilor de la Newcastle, dar și despre cel al Benficăi Lisabona.
Juventus, favorită pentru un nou titlu în Italia
Juventus este din ce în ce mai aproape de a cuceri al nouălea titlu de campioană la rând în Serie A. Echipa lui Sarri este pe primul loc, la opt puncte de Inter Milano, cu patru etape înainte de final. Practic, dacă Inter se va încurca acasă cu Fiorentina iar Juve se va impune pe terenul lui Udinese, problema campioanei va fi rezolvată cu trei etape înainte de final.
Pe lângă Udinese, Juventus va mai juca în acest sezon cu Sampdoria, Cagliari și AS Roma.
Etichete: juventus , mauricio pochettino , maurizio sarri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții