Video Icardi, campionul ratărilor. Două ocazii uriaşe în derby-ul cu Milan
04.04.2018, 21:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UPDATE 21:27 Mauro Icardi a mai ratat o ocazie imensă în al treilea minut de prelungire al partidei după ce a reluat pe lângă poartă, din careul mic. Milan şi Inter au încheiat la egalitate derby-ul oraşului, scor 0-0.
Ratare uriaşă în minutul 57 al Derby della Madonnina, Milan - Inter. Golgeterul Interului, Mauro Icardi, nu a reuşit să înscrie deşi se afla în poziţie ideală, singur în careul mic al marii rivale.
VIDEO RATAREA LUI ICARDI
Atacantul argentinian în vârstă de 25 de ani se afla într-o formă de excepţie înaintea derby-ului din această seară. A înscris şase goluri în precedentele două meciuri ale Interului, cu Sampdoria şi Verona: patru contra genovezilor şi două împotriva lui Hellas.
Icardi e al doilea marcator din Serie A în acest sezon, cu 24 de goluri, două mai puţin decât golgeterul lui Lazio, Ciro Immobile.
Sud-americanul şi-a egalat cel mai mare număr de goluri înscrise într-o ediţie de campionat, 24, reuşite în stagiunea trecută din Serie A.
Şase milioane de euro a plătit Inter pentru transferul lui Mauro Icardi, de la Sampdoria, din 2013. Argentinianul este evaluat acum la 75 de milioane de euro de transfermarkt.de.
În urmă cu patru zile, Kevin Strootman a irosit şi el o ocazie imensă, în partida Romei cu Bologna.
Etichete: mauro icardi , icardi , icardi inter , icardi ratare milan inter , icardi ratare imensa milan inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții