I-a cerut lui Mourinho să nu-l mai folosească, pentru că vrea să se transfere. Decizia antrenorului
articol scris de Digi Sport22.01.2023, 10:41
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nicolo Zaniolo (23 de ani) a fost considerat de mulți "urmașul lui Totti" la AS Roma, însă talentatul mijlocaș ține să-i dezamăgească.
Nicolo Zaniolo i-a cerut lui Jose Mourinho să nu-l mai folosească
Dacă Totti a jucat toată cariera la Roma, Zaniolo se gândește să se transfere chiar în această iarnă. Astfel, el i-a cerut lui Jose Mourinho să nu-l mai folosească.
În consecință, antrenorul de la AS Roma i-a îndeplinit dorința și nu l-a luat în deplasarea cu Spezia, care se va disputa duminică, de la ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 3.
În plus, Mourinho a renunțat și la conferința de presă premergătoare meciului, pentru a evita întrebările pe această temă.
Zaniolo este dorit insistent de Tottenham
De Zaniolo se interesează Tottenham, West Ham, Arsenal și Brighton, iar agentul său a purtat mai multe discuții. Favoriți sunt cei de la Spurs, mai ales că antrenor e conaționalul său Antonio Conte, care îl dorește neapărat.
AS Roma cere în schimbul lui Zaniolo 35 de milioane de euro. Dintre acești bani, 15% vor fi redirecționați către Inter Milano, club de unde l-a cumpărat pe fotbalist în 2018.
În ultima perioadă, în afară de Tottenham, s-au mai interesat de Zaniolo Newcastle, Leicester, Leeds, și Borussia Dortmund.
- La AS Roma, Nicolo Zaniolo a adunat 128 de meciuri, cu 24 de goluri și 18 pase decisive.
- 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Zaniolo, conform Transfermarkt.
Etichete: jose mourinho , tottenham , as roma , nicolo zaniolo , transfer zaniolo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții