Video Gestul făcut de fotbaliștii Bolognei pentru Mihajlovic, a doua zi după meciul decis de gafa lui Ionuț Radu
articol scris de Digi Sport29.04.2022, 13:50
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bologna a câștigat în ultima etapă de campionat, scor 2-1 împotriva lui Inter Milano, meci în care Ionuț Radu a fost titularizat în poarta nerazzurrilor și a comis o greșeală impardonabilă.
Gestul făcut de fotbaliștii Bolognei pentru Mihajlovic, a doua zi după meciul decis de gafa lui Ionuț Radu
Recent, lui Sinisa Mihajlovic i-a recidivat leucemia de care se vindecase spre finalul anului 2020, iar acum se află internat în spital. Cu toate acestea, jucătorii Bolognei nu l-au uitat și au mers în locul unde se află antrenorul lor, unde au sărbătorit împreună succesul cu Inter Milano.
Antrenorul sârb a ieșit la balcon în aplauzele elevilor săi, cu care a schimbat câteva vorbe.
Sinisa Mihajlovic, mesaj emoționant de pe patul de spital pentru fotbaliștii Bolognei
Sârbul a ajuns la spitalul Sant'Orsola cu doar câteva zile înainte de un meci extrem de greu pentru echipa sa, cel cu liderul campionatului, AC Milan. Tehnicianul le-a transmis elevilor săi un mesaj emoționant, în care îi asigura că va ieși învingător și a doua oară.
"Nu voi putea fi acolo fizic, dar mental voi fi mereu cu voi. Camera este amenajată pentru toate meciurile, sunt în contact permanent cu staff-ul.
Din păcate, am mai trecut prin asta acum câţiva ani, dar sunt sigur că voi lupta pentru voi din camera mea de spital, aşa cum sunt sigur că și voi veţi lupta pentru mine.
Am mai învins această boală o dată înainte, aşa că o putem face din nou, nu am niciun dubiu. Viaţa nu se trăieşte în absenţa problemelor, ci în ciuda problemelor.
Viaţa nu este o linie dreaptă, există curbe, suişuri şi coborâşuri, chiar şi gropi neaşteptate în care cazi, dar trebuie să te ridici şi să reiei călătoria.
În momentele dificile, vezi curajul şi reacţia bărbaţilor. Există două căi pe care le poţi urma, una este distructivă, prin care te plângi şi îţi pierzi credinţa.
Cealaltă este constructivă, pri care cauți partea pozitivă a lucrurilor. Urmați-o pe asta. Locuiesc într-o cameră de vreo trei metri pătraţi. Este o situaţie temporară, voi învinge această boală, am încredere în medici, aşa că vreau entuziasm, nu feţe îngrijorate.
Ştiu că voi câştiga. Împreună trebuie să fim uniţi. Dacă aveţi nevoie de ceva, vă stau la dispoziţie. Ştiu că situaţia noastră legată de rezultate este dificilă. Să joci la Milano nu este cel mai ușor meci, vor fi şi 60.000 de fani în tribune, dar nici pentru ei nu va fi uşor", a transmis tehnicianul, conform Football Italia.
Etichete: bologna , sinisa mihajlovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții