George Puscaș, un nou gol pentru Palermo! Sicilienii au urcat pe loc de promovare
03.03.2019, 11:29SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
George Puşcaş a marcat un nou pentru Palermo, sămbătă, în partida cu Lecce, din etapa a 27-a din Serie B. Internaţionalul român a înscris al doilea gol al echipei sale, în minutul 52. Partida s-a terminat 2-1, iar Palermo a urcat pe locul 2, care asigură promovarea în Serie A.
Puscaș a început meciul ca titular și nu i-a înșelat așteptările antrenorului Roberto Stellone. Macedoneanul Aleksandar Trajkovski a deschis scorul în minutul 4, iar în startul reprizei secunde a realizat o fază de toată frumusețea la capătul căreia s-a aflat George Pușcaș, care a înscris cu un șut din 7 metri.
"Mare determinare din partea tuturor. 3 puncte fundamentale. Să continuăm tot așa!", a fost reacția lui George Pușcaș, pe contul său de Instragram, după al șaselea gol din acest sezon în Serie B. Puşcaş a înscris şi în partida tur, în minutul 85, când scorul era 1-1.
În urma acestei victorii, US Palermo a urcat pe locul 2 în clasamentul din Serie B, cu 45 de puncte, cu două mai puține decât liderul Brescia, care are și un meci mai mult disputat.
Echipele de pe primele două locuri promovează direct în Serie A.
VIDEO cu golul marcat de George Puscaș
Etichete: palermo , george puscas , gol puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții