Genoa îi caută înlocuitor lui Perin, care e aproape de Juve, şi vrea un portar român
03.06.2018, 09:49SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Genoa este aproape să-l vândă pe Mattia Perin la Juventus, iar pentru înlocuirea portarului de 25 de ani îl are în vizor şi pe Ionuţ Radu, căpitanul naţionalei U21.
Potrivit Sportitalia, goalkeeperul de 21 de ani a intrat în atenţia genovezilor după prestaţiile excelente reuşite în Serie B, la Avellino. Românul a jucat de 22 de ori la formaţia care a terminat pe locul 15 în a doua ligă italiană, iar oficialii "grifonilor" sunt pregătiţi să facă o ofertă pentru jucătorul care aparţine de Inter Milano.
"E adevărat, discutăm cu ei, la fel cum o facem şi cu alte cluburi. Dar Genoa este o posibilitate concretă şi interesantă. Sunt sigur că poate deveni unul dintre cei mai buni portari din lume, cu siguranţă calităţile nu-i lipsesc", a declarat agentul lui Ionuţ Radu, Oscar Damiani , pentru fcinter1908.it.
Radu, care are şi o prezenţă în Serie A, în tricoul Interului, în ultima etapă a sezonului 2015/16, ar putea fi cedat cu o clauză de răscumpărare, scrie presa italiană. Astfel, în cazul în care ar confirma la Genoa, internaţionalul de tineret român se poate întoarce printre nerazzurri.
Alte opţiuni avute în vedere de Genoa sunt polonezul Lukasz Skorupski (AS Roma) şi veteranul italian Federico Marchetti (Lazio). Dar, indiferent dacă unul dintre cei doi va ajunge pe Marassi sau nu, Ionuţ Radu rămâne o variantă pentru gruparea care are 9 titluri ale Italiei.
Etichete: serie a , inter milano , genoa , marchetti , ionut radu , skorupski , avellino , ionut radu genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții