Genoa a plătit pentru Radu Drăguşin o sumă foarte mare! Românul a fost cedat definitiv de Juventus
articol scris de Digi Sport13.07.2022, 08:07
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Internaţionalul român Radu Drăguşin (20 ani) i-a costat pe cei de la Genoa 6 milioane de euro, o sumă mare, dacă e să ne gândim la faptul că vorbim despre o echipă retrogradată în Serie B.
Genoa plăteşte şase milioane de euro pentru Radu Drăguşin lui Juventus
Pe de altă parte, patronii genovezilor au afaceri multe şi profitabile. Iar în fotbal, pe lângă Genoa, deţin procente importante la Standard Liege şi la FC Paris şi sunt acţionari minoritari la Sevilla.
Drăguşin a fost cedat definitiv de Juventus şi a semnat un contract pe cinci ani, până în 2027, conform jurnalistului Nicolo Schira.
Cele două cluburi mai fac un transfer împreună. Fundaşul stânga Andrea Cambiaso va fi vândut de Genoa lui Juventus cu 10 milioane de euro.
- 3.5 milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, potrivit Transfermarkt.com
- 15 meciuri pentru Sampdoria a jucat Drăguşin
- 7 meciuri pentru Salernitana a adunat Radu Drăguşin
- 4 jocuri are Dpguşin în prima echipă a lui Juventus
Ce a spus Florin Manea, agentul lui Radu Drăguşin în presa din Italia înaintea finalizării transferului
"Mi-a arătat (n.r. Radu Drăguşin) mesajul lui Chiellini, care m-a impresionat. Știe că trebuie să muncească din greu și am încredere în el. În viitor, sunt convins că va fi pregătit pentru un club mare precum Juventus.
Chiar dacă anul trecut nu ne-a mers așa cum am vrut, mie nu mi s-a părut atât de rău. Desigur, Juventus este la un nivel foarte înalt și nu pot să spun că greșește.
Radu va fi un jucător important pentru că, în 15 ani, n-am mai văzut un jucător să facă ce face el. Va ajunge la un nivel înalt, iar apoi vom vedea dacă Juventus a făcut sau nu o greșeală", a declarat Manea, conform Tutto Juve.
Etichete: florin manea , radu dragusin , transfer dragusin , dragusin genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții