Galatasaray, Benfica și 5 echipe din Italia vor să transfere un internațional român! Anunțul făcut în străinătate
23.05.2020, 15:29Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Vlad Dragomir (21 de ani) a intrat în atenția belgienilor de la Genk, însă fosta echipă a lui Ianis Hagi nu e singura interesată de internaționalul român legitimat la Perugia.
Conform Calcio Grifo, un site dedicat exclusiv clubului Perugia, șapte formații îl monitorizează atent pe mijlocașul școlit la Arsenal. Pe lângă Genk, pe urmele lui Vlad Dragomir s-ar afla și Benfica și Galatasaray.
Conform presei din Italia, Dragomir se află și în vizorul a cinci formații din Italia: Genoa, Udinese, Sampdoria, Empoli și Cagliari. Ultima a fost preluată recent de tehnicianul Walter Zenga, antrenor extrem de familiarizat cu fotbalul românesc.
Perugia cere 3 milioane de euro pentru Vlad Dragomir
Perugia ar fi dispusă să-l cedeze pe Vlad Dragomir în schimbul sumei de 3 milioane de euro. Românul mai are contract cu formația din Serie B până în 2021.
Turcii anunță că Vlad Dragomir e dorit de Galatasaray în locul lui Younes Belhanda, care va pleca de la Istanbul. Galatasaray e tentată să-i ofere o șansă lui Dragomir datorită salariului mic pe care acesta îl are în Italia. Belhanda câștigă anual peste 3 milioane de euro la Galatasaray.
Dragomir a ajuns liber de contract la Perugia
Italienii au obținut, în 2018, semnătura lui Dragomir, fotbalist care a jucat timp de trei sezoane la grupele de juniori ale lui Arsenal. Perugia i-a oferit un contract pe trei ani de zile, iar în primul sezon a fost titular incontestabil, bifând nu mai puțin de 49 de partide în Serie B.
- Dragomir a jucat în 20 de meciuri în acest sezon pentru cei de la Perugia.
Vlad Dragomir a făcut parte din lotul României U21 care a ajuns până în semifinalele Euro 2019, performanță unică în fotbalul românesc. De-a lungul carierei, Vlad Dragomir a mai evoluat pentru ACS Poli Timișoara.
Etichete: galatasaray , benfica , genk , vlad dragomir , transfer vlad dragomir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții