Fotbalistul care i-a cerut lui Ronaldo numărul 7 la Juventus și reacţia portughezului: "Asta mi-a spus!"
14.08.2019, 13:02SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Danilo (28 de ani) a reuşit vara aceasta un transfer la Juventus, într-o mutare pentru care clubul din Torino l-a cedat pe Joao Cancelo la Manchester City (25 de ani), plus o diferenţă de 30 de milioane de euro din partea "cetăţenilor".
Fundaşul brazilian s-a reunit la Juventus cu nimeni altul decât Cristiano Ronaldo, fostul său coleg de la Real Madrid. Danilo a povestit cum i-a cerut, în glumă, numărul pe care starul portughez îl poartă încă de când evolua pentru Manchester United.
"Am glumit şi i-am spus că vreau tricoul cu numărul 7. Era deja luat! Mi-a spus, zâmbind, "Bun venit la Torino", şi că am ajuns la un club magnific.", a spus Danilo.
Cristiano Ronaldo a avut numai cuvinte la superlativ despre clubul său actual, potrivit lui Danilo.
"Cristiano a vorbit despre acest club ca despre o mare familie, şi asta m-a atras să vin aici. Avem tot ce ne trebuie în Torino ca să fim foarte fericiţi şi puteţi vedea cât de mulţumit este el aici.", a dezvăluit Danilo.
Danilo a ales, până la urmă, numărul 13 la Juventus
După ce Ronaldo a refuzat "cererea" lui Danilo de a-i ceda tricoul cu numărul 7, fundaşul brazilian s-a reorientat rapid. Acesta a ales tricoul cu numărul 13, şi a oferit şi motivele din spatele acestei decizii.
"Până la urmă, am ales numărul 13 pentru că cred în numerologie, iar 13 reprezintă reînnoire şi deschidere la ceva nou", a explicat Danilo.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , danilo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții