Juventus v Genoa CFC - Serie A
Ionuţ Radu este portarul celor de la Genoa / Foto: Getty Images

E oficial! Thiago Motta a fost demis, iar Ionuț Radu are un nou antrenor la Genoa

28.12.2019, 23:56
  • SuperLiga: Unirea Slobozia - Petrolul, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Sepsi - Hermannstadt, vineri, 20:30, DGS 1

Ionuț Radu (22 de ani) are, oficial, alt antrenor! Italienii de la Genoa l-au demis pe cel care a ocupat banca tehnică a "Grifonului", Thiago Motta și l-au adus la echipă pe Davide Nicola (46 de ani).

Tehnicianul italian s-a înțeles cu Genoa pe o perioadă de șase luni, dar are și o opțiune prin care își poate prelungi contractul cu formația portarului român. Se pare că Nicola va mai antrena la Genoa timp de un sezon dacă reușește salvarea echipei de la retrogradare, potrivit football-italia.net.

Davide Nicola este noul antrenor al celor de la Genoa

"Genoa anunță că a finalizat schimbarea de antrenor la prima echipă. Responsabilitatea a ajuns pe mâna lui Davide Nicola, fostul jucătorul al clubului nostru în anii '90 (166 de partide), câștigător al Cupei Anglo-Italiene pe Wembley.

Davide Nicola a fost antrenorul celor de la Udinese, Crotone, Bari, Livorno și Lumezzane și duminică va conduce direct primul antrenament. Clubul vrea să îi mulțumească domnului Thiago Motta pentru toată dedicarea pe întreaga perioadă petrecută la echipă", a fost anunțul oficial publicat pe site-ul celor de la Genoa.

Davide Nicola, fost jucător la Genoa

Davide Nicola a fost jucătorul lui Genoa din 1995 până în 1998, dar și din 1999 până în 2002. Antrenorul le-a mai pregătit pe Lumezzane, Livorno, Bari, Crotone și Udinese, cea din urmă fiind echipa cea mai recentă pentru care a lucrat tehnicianul de 46 de ani.

Genoa a începout sezonul cu Aurelio Andreazzoli, cel care a fost demis în luna octombrie. În locul său a fost adus Thiago Motta care, la rândul său, nu a avut rezultatele dorite.

Etichete: genoa , thiago motta , motta , radu , nicola , ionut radu , davide nicola


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat cardul victimei imediat după tâlhărie

Noi imagini și date din ancheta bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte. Anchetatorii i-au prins pe tâlhari după ce aceștia au folosit cardul bancar al victimei. Există imagini surprinse chiar de către camerele de supraveghere ale unității bancare, iar Digi24 vi le prezintă în exclusivitate. Unul dintre indivizi a mers și a încercat să scoată banii chiar la câteva ore distanță de momentul în care și-a lăsat victima, legată în casă, agonizând. Anchetatorii le-au urmărit mișcările timp de o lună și au strâns probe.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Se pregătește ”cel mai mare transfer din istoria fotbalului”: Cristiano Ronaldo!

Exclusiv E gata! După ce a spus că poate pleca oricând de la echipa națională, Mircea Lucescu și-a anunțat decizia finală

44.580.000€ pentru FCSB! ”Roș-Albaștrii”, numărul 1

Breaking News Lovitură de proporții: Italienii au anunțat transferul lui Nicolae Stanciu la Genoa!

Exclusiv Românul ajuns ”de nerecunoscut” după transferul de 1.700.000€: ”Îl împachetăm cu fundiță și îl dăm”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gică Hagi a făcut anunțul, după ce suporterii Farului au protestat din cauza amânării începerii lucrărilor la noul stadion

Boupendza, ”one man show” în China. ”Dublă” și penalty ratat pentru fostul atacant al Rapidului

Câte bilete au cumpărat fanii FCSB-ului la derby-ul cu Dinamo

Carlo Ancelotti nu s-a abținut și i-a transmis un mesaj Barcelonei

Citeşte şi

"Semnează Stanciu cu Genoa?" Răspunsul lui Răzvan Raț

”Am vorbit cu el”. Mircea Lucescu, prima reacție despre transferul lui Stanciu la Genoa

PEROZ​De la iubiți la frați. A vrut să știe ce probleme de sănătate are, dar a aflat un adevăr tulburător despre familia ei: "M-a șocat"

FILM NOWCum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și muzică

Adrian Mutu, interviu tulburător în Marea Britanie: „Aş fi câştigat uşor Balonul de Aur dacă nu aş fi luat cocaină” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Decizie de ultim moment, în dosarul lui Dani Alves. Anunțul judecătorilor, după ce procurorii au cerut nouă ani de închisoare citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, doar în lenjerie și o haină din blană. Fanii au rămas cu gura căscată: "Ce corp! Ai la ce te uita!"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, doar în lenjerie și o haină din blană. Fanii au rămas cu gura căscată: "Ce corp! Ai la ce te uita!"

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul uriaș sunt virale