E gata: Cristi Chivu a plecat de la Inter! Ce s-a întâmplat la baza de antrenament
articol scris de Digi Sport05.06.2024, 23:16
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristi Chivu (43 de ani) și-a anunțat plecarea de la Inter Primavera la finalul lunii trecute.
Românul a mai rămas la juniorii milanezilor până marți, până la sosirea înlocuitorului său, Andrea Zanchetta. Înainte de plecare, Chivu a avut parte de un gest superb din partea noului președinte al echipei.
Cristi Chivu, felicitat de Beppe Marotta de față cu toată lumea
Potrivit presei italiene, Beppe Marotta, numit tot marți președinte de cei de la Oaktree, care au cumpărat clubul de la Suning, a fost la baza de antrenament a lui Inter Primavera, acolo unde l-a felicitat pe Chivu de față cu foștii săi elevi.
Unul dintre cei mai celebri conducători din istoria fotbalului italian, Marotta a fost însoțit de un alt nume legendar, vicepreședintele Javier Zanetti, dar și de alți membri importanți din conducere.
A fost prima activitate făcută de Marotta în noul rol, ceea ce demonstrează cu atât mai mult cât de apreciată a fost munca lui Chivu în cei 3 ani petrecuți pe banca juniorilor lui Inter.
Citește și:
FOTO Cristi Chivu și Adelina sunt căsătoriți de 16 ani
Galerie Foto
Etichete: inter , cristi chivu , javier zanetti , inter primavera , beppe marotta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții