Dybala, negocieri dure pentru prelungirea contractului! Juventus ar fi dispusă să-l vândă pentru 90 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport12.08.2020, 13:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Paulo Dybala, MVP-ul sezonului recent încheiat din Serie A, este în tratative cu Juventus pentru prelungirea înțelegerii scadente în 2022. Torinezii iau în calcul și varianta despărțirii de argentinian, în schimbul a cel puțin 90 de milioane de euro.
"Bătrâna Doamnă" l-a transferat pe Dybala în 2015, în schimbul a 40 de milioane de euro, de la Palermo. De la venirea pe Allianz Stadium, argentinianul a cucerit 5 titluri în Serie A și a reușit 95 de goluri și 38 de pase decisive. Contractul atacantului în vârstă de 26 de ani cu gruparea torineză este valabil până în vara anului 2022.
Juventus a anunțat că prelungirea înțelegerii lui Dybala este una dintre prioritățile clubului, dar negocierile sunt departe de a fi încheiate. Argentinianul are un salariu anual de 7,5 milioane de euro și își dorește dublarea acestuia, în timp ce Juve îi oferă 8 milioane de euro pe an, plus bonusuri.
? Thread on Dybala by @guido_vaciago
— Around Turin (@AroundTurin) August 12, 2020
Dybala’s contract renewal negotiation is now on-hold. Paulo asks for 15 M€/yr, the club offer 8 M€ plus bonus. The gap is big. Dybala wants to stay but the same doubts of last summer are resurfacing within Juve’s management. pic.twitter.com/fNUUB2IcHO
Dybala ar putea fi vândut în cazul unei oferte de cel puțin 90 de milioane de euro
Presa italiană susține că Juventus a înregistrat pierderi de 70 de milioane de euro la finalul acestui sezon, pandemia și eliminarea timpurie din UEFA Champions League contribuind decisiv la acest bilanț negativ. Astfel, și pe fondul neînțelegerilor asupra salariului lui Dybala, "bianconerii" ar fi dispuși să renunțe la serviciile atacantului argentinian dacă pe adresa clubului va veni o ofertă de nerefuzat. În vara anului 2019, Dybala a fost aproape de o mutare pe Old Trafford, însă colegul lui Cristiano Ronaldo a ales să continue în Serie A.
Selon la Gazzetta dello Sport, malgré la double opération avec le Barça (Arthur/Pjanic) & celle avec City (2 jeunes), la Juve aurait bouclé son bilan financier au 30 juin avec une perte de 70 millions d’euros. Le Coronavirus a aggravé ce bilan. Si offre 90M€, Dybala peut partir.
— Johann Crochet (@johanncrochet) August 12, 2020
Odată cu venirea lui Andrea Pirlo pe banca torinezilor, o serie de jucători vor pleca de la echipă. Aaron Ramsey, Blaise Matuidi, Gonzalo Higuain, Sami Khedira, Alex Sandro şi Mattia De Sciglio nu intră în planurile tehnicianului de 41 de ani și vor părăsi campioana Italiei. Campionul mondial, Blaise Matuidi, a semnat cu formația patronată de David Beckham, Inter Miami.
- 72 de milioane de euro este cota de piață a lui Paulo Dybala, conform Transfermarkt
- 17 goluri și 14 assist-uri a reușit argentinianul în acest sezon pentru Juventus, în toate competițiile
Etichete: dybala juventus , dybala transfer , paolo dybala , dybala prelungire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții