Dybala i-a tras de mânecă pe cei de la Juve: "Salut, băieţi, şi eu m-am antrenat azi"
10.05.2020, 09:22Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Paulo Dybala s-a aflat la originea multor faze spectaculoase reuşite de Juventus în ultimii cinci ani, de când torinezii au achitat lui Palermo 40 de milioane de euro pentru el.
Dar tot el a ţinut capul de afiş în ultimele două luni, cu cele patru teste pozitive la COVID-19. Chiar dacănu a putut avea linişte, Joya a rămas optimist şi chiar se ţine de glume cu cei de la Juve.
Dybala le-a atras atenţia celor de la Juve că s-a antrenat şi el
N-a trecut printre perioadă bună, acest lucru este evident pentru toată lumea, dar asta nu l-a făcut să-şi piardă simţul umorului. Mai ales că acum totul este bine din punctul de vedere al sănătăţii!
Dybala a început sâmbătă antrenamentele la cantonamentul lui Juventus, zi în care s-au mai antrenat Cuadrado şi De Sciglio. Numai că pe contul de Twitter al campioanei Italiei au apărut informaţii şi poze doar despre cei doi, nu şi despre Paulo.
"Salut, băieţi, şi eu m-am antrenat astăzi", a scris, ironic, atacantul celor de la Juve. "Bine ai revenit, Paulo", s-au grăbit administratorii contului să-i răspundă fotbalistului de 26 de ani, după cum scrie corrierre.it.
Galerie Foto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții