După ce s-a propus naționalei Italiei, Mario Balotelli vrea să joace și în UCL: ”Să mă transfere în ianuarie!”
articol scris de Digi Sport20.12.2023, 19:47
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mario Balotelli (33 de ani) a ajuns în această vară în Turcia și a semnat cu Adana Demirspor după despărțirea de FC Sion.
Balotelli și-a început cariera drept unul dintre cei mai promițători tineri atacanți, însă cariera lui a intrat într-o umbră de anonimat, după ce a fost legitimat la echipe precum Brescia și Monza.
Balotelli s-a propus la Napoli
În cariera sa, ”Super Mario” Balotelli a jucat pentru nu mai puțin de cinci echipe în Italia: Lmezzane, Inter Milano, AC Milan și Brescia și Monza.
Chiar dacă a semnat abia în toamna acestui an cu Adana Demirspor, italianul Mario Balotelii ar vrea să se întoarcă în țara sa natală în această iarnă, iar acesta s-a propus unei echipe de UEFA Champions League, mai exact, Napoli.
”Napoli? De Laurentiis poate să mă transfere în ianuarie, ca rezervă a lui Osimhen. Încă pot înscrie câteva goluri”, a declarat recent Mario Balotelli.
🗣️ Mario Balotelli: “Napoli? De Laurentiis can sign me in January. As a deputy to Osimhen, I can still give him some goals.” 🇮🇹 pic.twitter.com/EzNjGBcvUD
— Football Talk (@FootballTalkHQ) December 20, 2023
Balotelli i-a criticat pe Raspadori și Scamacca și speră să revină la echipa națională
În urmă cu mulți ani, Mario Balotelli a debutat drept speranța fotbalului italian, după ce a calificat-o pe Italia în finala EURO 2012 prin ”dubla” semnată în semifinala cu Germania, 2-1. La perioada respectivă, italianul a evoluat la echipe precum Inter Milano, AC Milan, Manchester City și Liverpool, formații care sunt printre cele mai renumite din lume.
Totuși, cariera lui nu s-a desfășurat în direcția dorită, iar Balotelli s-a văzut jucând pentru echipe slab cotate în ultimii ani. Chiar și așa, acesta speră să-și recapete forma care l-a consacrat și să revină la echipa națională, pentru care a adunat 36 de selecții și a înscris 14 goluri.
”Dacă sunt sănătos, încă mă consider cel mai bun atacant italian.
Raspadori și Scamacca au jucat cu Ucraina? Câte șuturi au dat amândoi? Două?
Vreau să mă recuperez și să joc pentru echipa națională. Sper mereu la convocare”, a declarat Balotelli pentru TvPlay.
Mario Balotelli, implicat într-un accident rutier
Galerie Foto
Mario Balotelli a fost implicat într-un accident ”horror”, joi seară, pe data de 24 noiembrie.
Circumstanţele accidentului nu au fost încă stabilite, însă se pare că "Super Mario" a pierdut controlul automobilului şi s-a lovit de parapetul care delimitează cele două sensuri ale şoselei pe care circula.
Într-o înregistrare video postată pe reţelele sociale poate fi văzută maşina complet distrusă, cu airbag-urile declanşate, în timp de atacantul este condus de către medici la salvarea sosită la faţa locului.
Potrivit presei locale, fotbalistul în vârstă de 33 de ani, cu 36 de selecţii în Squadra Azzurra, ar fi refuzat să se supună testului pentru stabilirea alcoolemiei după accident, notează Agerpres.
Etichete: italia , mario balotelli , napoli , adana demirspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții