Drăgușin, aflat și el pe lista lui Galatasaray, după transferul lui Cicâldău și negocierile cu Moruțan. Fatih Terim îl vrea
articol scris de Digi Sport01.08.2021, 13:34
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Galatasaray a pus ochii pe un alt român după transferul lui Alexandru Cicâldău și negocierile cu Olimpiu Moruțan. Publicația Fotomac susține că Radu Drăgușin este pe lista Galatei.
Radu Drăgușin, dorit de Galatasaray
Turcii sunt la curent cu situația fundașului central și subliniază cu Juventus l-a adus la prima echipă anul trecut, când a jucat în 4 meciuri oficiale.
Fatih Terim și-a dat acordul pentru aducerea lui Drăgușin de la Juventus, iar sursa citată susține că și fotbalistul ar putea să plece pentru că e conștient că nu prea ar avea loc la Juve, care are cel mai solid cuplu de fundași centrali din lume, Chiellini - Bonucci.
Cei doi tocmai au devenit campioni europeni cu naționala Italiei.
Radu Drăgușin are contract cu Juventus până în 2025
Astfel, Galatasaray ar urma să negocieze și cu Drăgușin, care a semnat un nou contract cu Juve, cu un salariu de 500.000 de euro pe an.
Radu Drăgușin (19 ani) se află în cantonament cu prima echipă a lui Juventus și a fost titular în primul meci de pregătire, cel cu Cesena, scor 3-1.
- 30 iunie 2025 este data scadentă a contractului lui Drăgușin cu Juventus.
- 3 milioane de euro este actuala cotă de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Etichete: galatasaray , fatih terim , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții