Drăgușin a confirmat! Suma imensă pe care i-a împrumutat-o fotbalistului suspendat pentru pariuri: ”Nu i-a dat banii înapoi”
articol scris de Digi Sport18.10.2023, 12:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nicolo Fagioli (22 de ani), jucătorul lui Juventus suspendat 7 luni pentru că a pariat pe meciuri de fotbal, a recunoscut că i-a cerut bani sub formă de împrumut lui Radu Drăgușin (21 de ani), pe vremea când cei doi erau colegi la ”Bătrâna Doamnă”.
Drăgușin i-a împrumutat 40.000 de euro lui Fagioli: ”Nu i-a dat banii înapoi”
Florin Manea, agentul internaționalului român, a discutat cu Drăgușin, iar fotbalistul a confirmat că i-a dat 40.000 de euro lui Fagioli, bani pe care nu i-a mai văzut. Italianul nu i-a spus actualului fundaș de la Genoa de ce avea nevoie de acea sumă.
”Am vorbit cu Radu acum. Mi-a zis că acum un an și jumătate i-a dat 40.000 de euro. Fagioli a cerut banii ca să își ia un ceas și nu i-a dat banii nici până în ziua de azi”, a spus Florin Manea, potrivit GSP.ro.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, crede că asocierea cu un fotbalist suspendat pentru pariuri îi va dăuna lui Radu Drăgușin.
”Dacă Drăgușin știa pentru ce sunt banii, s-a nenorocit. Dar eu nu cred că știa, pentru că el e un băiat cu capul pe umeri. Ce a făcut? I-a dat niște bani împrumut unui coleg. Ăia trebuie să aibă probe clare și nu cred că se pune problema.
Doar nu o fi prost să recunoască și dacă știa că ăla pariază! Ce treabă are el? L-a ajutat cu niște bani, ce mare lucru?”, a spus Dumitru Dragomit, citat de Prosport.
- 45 de meciuri a jucat Nicolo Fagioli pentru Juventus Torino, perioadă în care a marcat trei goluri, a pasat decisiv de șase ori și a câștigat trei trofee.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Nicolo Fagioli, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Până în vara anului 2026 are Fagioli contract cu Juventus.
Nicolo Fagioli, suspendat șapte luni după ce a recunoscut că a pariat
Nicolo Fagioli, mijlocaşul lui Juventus, a primit o suspendare de şapte luni după ce a recunoscut că a pariat pe meciuri de fotbal, a decis marţi procurorul Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC)
Fagioli, în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea amendat cu 12.500 de euro şi va trebui să participe la şedinţe de tratament pentru a lupta cu dependenţa sa de jocurile de noroc.
Mijlocaşul a fost găsit vinovat de încălcarea articolului 24 din codul fotbalului italian, care interzice pariurile la evenimentele fotbalistice organizate de FIGC, UEFA şi FIFA.
Fagioli a primit o pedeapsă relativ blândă după ce şi-a recunoscut vinovăţia şi a ajuns la un acord cu FIGC.
Presa italiană a relatat că jucătorul lui Juventus a pariat peste un milion de euro pe mai multe meciuri de fotbal. El ar fi folosit diferite platforme.
Etichete: pariuri , florin manea , radu dragusin , nicolo fagioli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții