Dorit de Napoli și AC Milan, Radu Drăgușin a luat decizia finală în privința viitorului său
articol scris de Digi Sport30.07.2023, 19:12
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) va rămâne la Genoa pentru sezonul viitor de Serie A, care începe pe 19 august, în direct pe canalele Digi Sport.
Florin Manea, agentul fundașului central, a anunțat că au existat oferte pentru Radu Drăgușin în această vară, însă decizia finală este continuarea la Genoa.
Radu Drăgușin rămâne la Genoa
Singurul scenariu în care Radu Drăgușin s-ar răzgândi ar fi cel în care ar apărea o ofertă ieșită din comun.
”Sunt oferte în continuare, dar am luat decizia de principiu să mai rămânem la Genoa încă un sezon. Radu are șansa să fie titular în toate meciurile din sezonul viitor al campionatului Italiei.
Dacă nu apare vreo ofertă extraordinară, mai stăm cel puțin un an aici, deși probabil o să fie coadă (n.r. râde) pentru el în iarnă”, a declarat Florin Manea, citat de Prosport.
Napoli și Milan ar fi făcut oferte pentru Radu Drăgușin
Radu Drăgușin ar fi fost dorit în această vară de două dintre cele mai mari cluburi din Italia, Napoli, campioane en-titre, și AC Milan, câștigătoarea precedentei ediții.
Totuși, Radu Drăgușin a decis să rămână la Genoa, iar motivul este statutul de titular pe care îl are la echipa alături de care a promovat în Serie A.
Etichete: ac milan , napoli , genoa , florin manea , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții