Destinație total surprinzătoare pentru un fotbalist cu 4 trofee Champions League! Semnează cu o nou-promovată
articol scris de Digi Sport14.07.2024, 08:44
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Raphael Varane (31 de ani) a fost unul dintre titularii de drept de la Real Madrid în perioada 2014-2018, interval în care ”Galacticii” au câștigat patru trofee Champions League.
În 2021, fundașul central francez a fost cumpărat de Manchester United, care l-a transferat în schimbul sumei de 40 de milioane de euro. Însă în această vară înțelegerea a ajuns la final, iar clubul de pe Old Trafford a decis să nu-i propună prelungirea.
Raphael Varane semnează cu Como, formație nou-promovată în Serie A
La data de 1 iulie, Raphael Varane a rămas liber de contract, însă, după două săptămâni în care nu a găsit nicio echipă care să-i satisfacă pretențiile financiare, acesta a luat o decizie surprinzătoare.
În cele din urmă, conform jurnalistului Fabrizio Romano, fundașul francez a acceptat propunerea celor de la Como, echipă nou-promovată în Serie A. Urmează că acesta să facă vizita medicală în următoarea perioadă, iar apoi mutarea va fi anunțată oficial.
Cesc Fabregas, antrenorul spaniol al echipei din Italia, a fost esențial în cazul lui Raphael Varane.
Cel mai probabil, Varane a acceptat această propunere datorită orașului în care urmează să locuiască în pe perioada contractului cu echipa din Serie A. Como (circa 85.000 de locuitori) este situat în nordul Italiei, la poalele munților Alpi, pe țărmul lacului Como.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Raphael Varane, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Mai mult, Varane are și o Cupă Mondială în palmares, câștigată în 2018 cu Franța.
Como a revenit Serie A
Clubul din Lombardia a reușit să promoveze după 21 de ani de așteptare. În 2003 mergea în Serie B și retrograda treptat până în liga a patra.
De atunci, Como a declarat falimentul în două rânduri, iar echipa a fost reînființată în 2017.
- Como a câștigat de trei ori al doilea eșalon italian: 1948/1949, 1979/1980 și 2001/2002.
Etichete: italia , serie a , manchester united , raphael varane , como
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții