Dennis Man, nominalizat de Serie A la ”jucătorul lunii”. Se luptă cu alte 5 staruri
articol scris de Digi Sport06.09.2024, 17:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După trei etape, Parma se află pe locul al nouălea în clasament, cu 4 puncte acumulate. Un succes, o remiză, dar și un eșec la limită cu Napoli, scor 1-2, după ce portarul a luat cartonașul roșu, sunt rezultatele obținute de echipa condusă de Fabio Pecchia.
Dennis Man (26 de ani) este unul dintre cei mai importanți jucători ai ”Parmei” în acest start de sezon, iar acest lucru se poate observa și din statistici.
Dennis Man, nominalizat de Serie A la ”jucătorul lunii”
Fostul jucător al celor de la FCSB a reușit deja să marcheze două goluri în această ediție a campionatului Italiei și este golgheterul echipei.
Mai mult, cei de la Serie A l-au nominalizat pe Dennis Man pentru titlul de ”jucătorul lunii august” și se luptă pentru trofeu cu fotbaliști de clasă mondială.
Pe lângă Man, italienii i-au nominalizat pe Saul Coco (Torino), Dusan Vlahovic (Juventus), Mateo Retegui (Atalanta), Marcus Thuram (Inter) și Khvicha Kvaratskhelia (Napoli).
Il primo @EASPORTSFC Player of the Month della stagione 24/25 🔥
— Lega Serie A (@SerieA) September 5, 2024
Vota ora! ⬇️
10 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit transfermarkt.com.
Man este convocat de Mircea Lucescu la echipa națională pentru meciurile cu Kosovo și Lituania
- Portari: Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Ștefan Târnoveanu (FCSB).
- Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Baniyas), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitea Craiova) și Alexandru Chipciu (U Cluj).
- Mijlocași: Deian Sorescu (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Nicolae Stanciu (Damac), Răzvan Marin (Cagliari), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Andrei Artean (CFR Cluj), Ianis Hagi (Rangers), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al-Gharafa) și Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova).
- Atacanți: Denis Drăguș (Trabzonspor), George Pușcaș (Bodrum) și Denis Alibec (Farul Constanța).
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
- Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45: Kosovo – România
- Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: România – Lituania
- Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
- Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
- Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
- Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru
Etichete: serie a , inter , napoli , parma , dennis man , marcus thuram , dusan vlahovic , khvicha kvaratskhelia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții