Del Piero știe de ce n-a mai vrut Ronaldo să rămână la Juventus. Cine îl poate înlocui pe starul portughez
articol scris de Digi Sport13.09.2021, 22:58
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alessandro Del Piero (46 de ani), fostul mare atacant al lui Juventus, a vorbit despre plecarea lui Cristiano Ronaldo de la formația torineză.
Del Piero știe de ce n-a mai vrut Ronaldo să rămână la Juventus. Cine îl poate înlocui pe starul portughez
"Pinturicchio" este de părere că lipsa unor jucători de mare valoare în lotul lui Juventus l-a determinat pe starul portughez să ceară plecarea din Italia și să revină în Anglia, la Manchester United.
"Ronaldo este un campion și trebuia adus (n.r - în 2018). Mai degrabă, problema a fost eșecul celorlalți jucători de a crește în jurul acestui superstar.
L-am judecat adesea pe Cristiano separat de ceilalți jucători ai lui Juventus, iar ăsta este un semn că ceva nu a funcționat acolo.
Rezultatele din Europa nu au fost cele așteptate, dar dacă ne gândim că Manchester City nu a câștigat încă Liga Campionilor, ne dăm seama că investițiile nu sunt de fiecare dată sinonime cu triumfurile", a spus Del Piero, într-un interviu pentru Gazzetta Dello Sport, citat de Football Italia.
Alex Del Piero a vorbit și de Paulo Dybala (27 de ani), atacantul lui Juventus care este așteptat să îl facă uitat pe Cristiano Ronaldo la "Bătrâna Doamnă".
"Din punctul meu de vedere, Dybala a oferit multe lucruri bune și în trecut, dar trebuie să revină la acel nivel. Cu cât e mai liber, cu atât va avea capacitatea de a face diferența. Are un potențial enorm", a mai spus Del Piero.
Legendele lui Juventus au taxat modul în care Ronaldo a decis să plece din Italia
Atacantul a fost cel care a cerut să plece, iar la prezentarea de la Manchester United a spus că "a fost cea mai bună decizia pe care o puteam lua".
Sergio Brio (65 de ani), fundaș la Juventus în anii 80 și câștigător al Cupei Campionilor Europeni, nu a fost deloc încântat de modul în care Cristiano Ronaldo a ieșit din scenă.
"Juventus merită mai mult respect. Nu mă așteptam ca Ronaldo să se poarte cu clubul în acest fel. Nu a fost frumos din partea lui. Eu mereu vorbesc laudativ despre cele trei cluburi la care am jucat, Juventus, Lecce și Pistoiese, pentru că ele m-au transferat și au crezut în mine. Cristiano este un mare profesionist, dar despărțirea lui de Juventus trebuia să fie într-un alt mod.
Poate că nu s-au despărțit într-un mod elegant, dar sunt convins că s-a întâmplat ce era corect atât pentru jucător, cât și pentru club. Dacă un fotbalist e forțat să rămână, poate produce probleme colegilor și clubului", a spus Sergio Brio pentru Tuttosport.
De asemenea, Alessio Tacchinardi (47 de ani), jucător la Juventus în intervalul 1994-2007, spune că aștepta măcar o conferință de presă de la fotbalistul portughez.
"Ronaldo trebuia să plece într-un alt mod, nu într-un avion privat în timp ce Allegri vorbea cu echipa despre meciul cu Empoli. Mă așteptam la o conferință de presă în care să-și ia la revedere de la fani. Suporterii ar fi meritat altceva.
Nu mai există legende ca Del Piero, Totti, Maldini sau Zanetti, dar nu a fost frumos să auzim de la Ronaldo că se duce într-un loc unde se simte ca acasă. A pus Juventus în dificultate, i-a lăsat câteva zile până la finalul ferestrei de transferuri. E imposibil să înlocuiești o mașinărie de goluri ca el", a spus și Alessio Tacchinardi.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , manchester united , alessandro del piero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții