Video Genoa - Juventus 2-0. Cu Ionuț Radu titular, gazdele provoacă prima înfrângere a sezonului pentru campioană
17.03.2019, 13:26La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ionuţ Radu şi Genoa au reuşit ceea ce părea imposibil. Au învins-o pe Juventus cu 2-0, într-un meci în care Cristiano Ronaldo nu i-a mai putut salva pe torinezi, pentru că Max Allegri a decis să-l menajeze şi să nu-l includă în lot pentru partida de pe Marassi.
Genoa a primit un penalty după o jumătate de oră de joc, dar decizia a fost schimbată, în urma consultării arbitrajului video. La reluare, torinezii au reuşit să marcheze, dar golul nu a fost acordat, din cauza unui offside în care se afla Joao Cancelo.
Scorul a fost deschis în minutul 72. Sturaro, abia intrat pe teren, a adus bucuria pe Luigi Ferrari cu un şut din afara careului, la primul meci pentru Genoa după revenirea de la Juventus. Scorul final a fost stabilit după un contraatac tăios, finalizat cu un şut perfect al veteranului Goran Pandev.
S-a terminat 2-0, iar Juventus a suferit primul eşec al sezonului, în Serie A.
Final de meci. Cu Ionuț Radu titular în poartă, Genoa se impune cu 2-0 și provoacă prima înfrângere a sezonului pentru campioană. Starul Cristiano Ronaldo nu a fost inclus în lotul lui Juve pentru acest meci.
Min. 81: GOOOOOL Genoa! Fază creată de Kouame și finalizată de Pandev pentru 2-0, după un contraatac.
Min. 72: GOOOOOL Genoa! Sturaro șutează din afara careului și îl învinge pe Perin.
Min. 56: Gol anulat al lui Juventus. Mingea șutată de Dybala a fost deviată de Criscito în proprie poartă. Până să ajungă mingea la Dybala, Cancelo fusese în offside. Acesta este motivul pentru care golul a fost anulat.
Min. 46: Începe repriza secundă.
Min. 45: La pauză, Genoa și Juventus sunt la egalitate, 0-0.
Min. 30: Penalty pentru Genoa, anulat după consultarea VAR-ului. Kouame trimite cu capul, iar mingea îl lovește în mână pe Cancelo. Arbitrul consultă VAR-ul și obseevă că, înainte ca mingea să îl lovească în mână pe Cancelo, l-a atins pe mână pe Kouame. Astfel, nu se mai acordă lovitură de pedeapsă.
Min. 16: Ocazie Genoa. Pereira verticalizează pentru Kouame, care pătrunde printre Bonucci și Rugani, încercând un dribling, mingea sare la Sanabria, după ce Rugani a încercat să intervină, și paraguayanul trage la vinclu, dar Perin scoare cu un reflex spectaculos.
UPDATE Min. 1: Începe meciul.
Echipele:
Genoa (4-3-3): Radu; Pereira, Romero, Zukanovic, Criscito; Lerager, Radovanovic, Rolon; Lazovic, Sanabria, Kouame.
Antrenor: C. Prandelli
Juventus (3-5-2): Perin; Caceres, Bonucci, Rugani; Cancelo, Emre Can, Pjanic, Bentancur, Alex Sandro; Dybala, Mandzukic.
Antrenor: M. Allegri
Etichete: cristiano ronaldo , ronaldo juventus , genoa-juventus , ionut radu genoa , live video genoa juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții