Oficial Daniele De Rossi, OUT de la AS Roma! N-a câștigat niciun meci în acest sezon. Cine i-ar putea lua locul
articol scris de Digi Sport18.09.2024, 10:34
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Daniele De Rossi (41 de ani), legenda celor de la AS Roma, și-a încheiat aventura pe banca grupării din capitala Italiei.
Daniele De Rossi, OUT de la AS Roma: ”Decizia a fost luată în interesul echipei”
”AS Roma anunță că l-a eliberat pe Daniele De Rossi din funcția de antrenr principal. Decizia clubului a fost luată în interesul echipei, pentru a încerca să revină cât mai curând pe drumul dorit, cât timp sezonul este încă la început.
Îi mulțumim lui Daniele, care va fi întotdeauna acasă la clubul nostru, pentru munca depusă în aceste luni. Informații legate de viitorul tehnician vor urma în curând”, se arată în comunicatul celor de la AS Roma.
De Rossi a fost numit principal la AS Roma pe 16 ianuarie 2024, în ziua în care a fost demis Jose Mourinho. Deși era văzut doar interimar, fostul mijlocaș a fost confirmat în funcție, după ce a avut o parte secundă a sezonului 2023/2024 foarte bună și a reușit să ducă gruparea capitolină în Europa League.
Totuși, rezultatele din această stagiune i-au fost ”fatale”. ”Giallorosii” au înregistrat trei remize și o înfrângere în primele 4 runde din Serie A.
- 30 de meciuri a avut Roma cu De Rossi la cârmă: 14 victorii, 9 rezultate de egalitate și 7 eșecuri.
Printre numele vehiculate de mass-media italiană pentru înlocuirea lui Daniele De Rossi la AS Roma figurează cele ale lui Massimiliano Allegri şi Stefano Pioli, foştii antrenori de la Juventus Torino, respectiv AC Milan.
Etichete: as roma , daniele de rossi , antrenor roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții