Sinisa Mihajlovic este internat în spital, pentru chimioterapie / Foto: Getty Images

Cum şi-a ajutat echipa Sinisa Mihajlovic, de pe patul de spital, să câştige meciul cu Brescia

15.09.2019, 20:47
  • SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

  • SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

Sinisa Mihajlovic (50 de ani) nu s-a mai aflat pe banca tehnică a echipei sale, Bologna, în meciul cu Brescia, 4-3. Deşi nu a putut fi prezent şi la al treilea meci consecutiv, croatul a găsit o modalitate de a-şi ajuta echipa, chiar dacă acesta era internat, pentru tratamentul împotriva leucemiei.

Chiar de pe patul de spital, în timp ce echipa sa era condusă la pauză cu 3-1, Mihajlovic a luat legătura cu jucătorii săi, la vestiare. Rodrigo Palacio, atacantul Bolognei, a povestit cum lucrul acesta i-a ajutat să întoarcă scorul şi să câştige cu 4-3.

"Mihajlovic era furios la pauză şi noi am preluat atitudinea asta. Am încercat să ne folosim de acest lucru când am revenit pe teren. Datorită mentalităţii sale, am reuşit să jucăm în acest fel"

Echipa lui Sinisa Mihajlovic este neînvinsă în startul campionatului italian şi se află pe locul doi, după trei etape. Următorul meci al Bolognei este pe teren propriu, împotriva lui AS Roma, pe 22 septembrie.

Sinisa Mihajlovic a reluat tratamentul pentru leucemie

Sinisa Mihajlovic, antrenorul celor de la Bologna, a fost diagnosticat cu o formă gravă de leucemie în urmă cu aproximativ două luni. De atunci, acesta a uimit lumea fotbalului prin tăria sa de caracter și atitudinea de învingător. 

După aproximativ 40 de zile de chimioterapie, antrenorul sârb ceruse învoirea din spital, pentru a-și conduce echipa de pe bancă, în primele două partide din Serie A. Acesta nu a mai avut această oportunitate și la meciul următor, cu Brescia, deoarece a fost anunțat de către medici că trebuie să înceapă a doua etapă din tratamentul prin chimioterapie.

Tehnicianul sârb nu s-a aflat pe bancă, astfel, la meciul din etapa a treia a campionatului italian, desfășurat pe 15 septembrie pe terenul celor de la Brescia, 4-3.

Etichete: bologna , sinisa mihajlovic , rodrigo palacio


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte

Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al României. Fostul șef al statului a participat la slujba de duminică de la Biserica Catolică din Sibiu. Acesta a fost însoțit de Carmen Iohannis și de agentul SPP. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Italienii s-au convins de Florinel Coman, după Atalanta - Cagliari

Nici nu vrea să audă! Decizia luată de Simona Halep, la mai puțin de două săptămâni de la retragerea din tenis

Reacția lui Dan Petrescu, după ce Răzvan Lucescu a spus că FCSB a obținut o "victorie falsă" cu PAOK

Lovitură de proporții: acord cu Xabi Alonso

Procesul "sărutului forţat" s-a încheiat. Procurorii au cerut doi ani și jumătate de închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Pe ce a dat vina Dan Petrescu, după ce CFR a pierdut două puncte cu om în plus la Iași: "Mai bine tac!"

Anunț uriaș în Scoția: Ianis Hagi are pe masă trei oferte!

Video Vasile Miriuță, savuros la flash-interviu: ”Familia e nevasta, copilul, nepotul”. Ce a spus despre CFR Cluj

Reacția lui Mario Camora, după ce CFR Cluj a fost întoarsă de Poli Iași în 10 oameni: ”Nu poți!”

Citeşte şi

Video AC Milan l-a dat afară, după 18 ani la club! Emoționat, nu s-a mai putut abține

Minciuna folosită de italieni pentru a ieşi din casă şi realitatea cruntă de la Bergamo: "Nu mai e loc în cimitire!" Bilanţul anunţat

PEROZ„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor

FILM NOWSalma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record

„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el citeşte ştirea pe Prosport.ro

„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok