Cum a blocat Gică Hagi transferul fiului său, Ianis, în Serie A. Dezvăluirea făcută de Walter Zenga
17.05.2020, 21:36SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ianis Hagi putea să ajungă din nou în Serie A în 2018. O spune Walter Zenga, care a dezvăluit că tânărul mijlocaş nu a fost lăsat de tatăl său, care a preferat să-l readucă la Viitorul după experienţa nefastă la Fiorentina.
"Aș fi vrut să-l aduc la Crotone, însă Gică a preferat să se întoarcă atunci în România, la Viitorul. E un talent, ar fi putut să facă față 100% aici. De trei ani îl urmăresc, dar Gică s-a opus mutării", a spus Zenga la Antena Sport.
- 4,5 milioane de euro este cota actuală de piaţă a lui Ianis Hagi, potrivit publicaţiei de specialitate Transfermarkt.
Soarta lui Ianis Hagi se decide în această vară
Ianis Hagi a fost transferat de la Viitorul la Fiorentina în iulie 2016, pentru 2 milioane de euro. În ianuarie 2018, Viitorul l-a răscumpărat pentru 2,8 milioane de euro. Apoi, în iulie 2019, Genk a plătit 4 milioane de euro Viitorului pentru transferul lui Ianis.
După doar o jumătate de sezon, în ianuarie 2020, belgienii l-au împrumutat la Rangers până la finalul acestui sezon.
Până la suspendarea fotbalului din Scoția, din cauza pandemiei de coronavirus, internaționalul român a evoluat în 12 partide în care a reușit să marcheze trei goluri și să ofere două pase decisive.
- 5 milioane de euro este clauza pe care ar trebui să o achite Rangers FC pentru a-l transfera pe Ianis Hagi de la Genk.
Etichete: rangers , fiorentina , ianis hagi , walter zenga , crotone , hgheorghe hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții