Cristiano Ronaldo, spionat de un vecin în timpul mutării mașinilor: ”A supravegheat totul, era o firmă din Lisabona!”
articol scris de Digi Sport18.05.2021, 07:58
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo a alimentat zvonurile referitoare la despărțirea de Juventus - portughezul a fost surprins și filmat în timp ce supermașinile sale erau încărcate în TIR-uri.
💣💥 ¿LA PRUEBA DE QUE CRISTIANO SE VA DE LA JUVENTUS?
— ChiringuitoChampions (@chirichampions) May 17, 2021
😵 SIETE DE SUS COCHES han sido cargados esta noche en un CAMIÓN DE MUDANZAS portugués.
👉#JUGONES a las 15:10👈
(🎥 ‘persemprecalcio’) pic.twitter.com/qCJjV3KE2m
Camioanele erau inscripționate cu numele unei firme de transport din Lisabona, iar unul din vecinii fotbalistului a stat la pândă și a oferit detalii despre mutarea de la miezul nopții.
”Eu sunt de aici din oraș, dar nu țin cu Juventus, țin cu Torino. Eram aici și acum 3 ani când a venit Cristiano Ronaldo. Atunci, tot așa, au fost două camioane care au adus bolizii.
Acum, la 23.30 noaptea, au fost încărcate toate și duse de aici. Nu erau camioane de aici. L-am văzut pe Cristiano Ronaldo, a supravegheat operațiunile. Nu pare deloc că se mută în altă parte a orașului.
Mai mult, toți șoferii vorbeau o altă limbă, nu italiană.
Cristiano a fost un vecin ok, niciodată cu petreceri, cu distracție, nu a provocat niciun incident, nu au fost motive de reclamații.
Mai mult, de când s-a mutat aici, au apărut mult mai mulți polițiști în zonă”, a declarat vecinul starului lui Juventus.
Impresarul lui Cristiano Ronaldo, Jorge Mendes, a răspuns tranșant la întrebarea dacă CR7 revine la Sporting
Cristiano Ronaldo va fi nevoit să ia o decizie în privința viitorului său - în cazul în care nu se vor califica în UCL, bianconerii vor renunța la serviciile lui deoarece are un salariu prea mare, 30 de milioane de euro pe an.
La 36 de ani, cel care a ajuns la cota 100 de goluri la Juventus în doar 3 sezoane, nu duce lipsă de oferte, iar în ultima vreme s-au întețit zvonurile referitoare la întoarcerea la echipa sa de suflet, Sporting, care tocmai a devenit campioană în Portugalia.
Jorge Mendes: ”Planurile de viitor ale lui Cristiano nu trec prin Portugalia!”
Impresarul lui, Jorge Mendes, a oferit un interviu pentru cotidianul Record și a răspuns la întrebarea dacă CR7 revine la Lisabona.
”Cristiano este mândru de faptul că Sporting a cucerit titlul de campioană, a și dovedit public acest lucru.
Dar în acest moment planurile sale de viitor nu trec prin Portugalia”, a dezvăluit Jorge Mendes, care nu a vrut să dezvolte subiectul.
Etichete: cristiano ronaldo , jorge mendes , cristiano ronaldo juventus , cristiano ronaldo masini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții