Cosmin Contra, interviu despre Ibra și Milan: ”Se bat la scudetto!” Cu cine a rămas prieten de la rossoneri
articol scris de Digi Sport02.12.2020, 08:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cosmin Contra nu a fost uitat în Serie A deși a jucat un singur sezon - românul a îmbrăcat tricoul Milanului în stagiunea 2001-2002 și a marcat două goluri, cel mai important într-o victorie cu 4-2 în fața rivalei Inter.
Antrenorul lui Dinamo a dat un interviu pentru Milan TV și a vorbit despre startul formidabil al rossonerilor în acest sezon.
“Sunt încântat, mă uit la meciurile Milanului și îmi place cum joacă. Este un fotbal agresiv, arată încredere, are toate atuurile pentru a cuceri titlul sau măcar pentru a se lupta până la final.
Este o candidată serioasă la scudetto, să vedem dacă poate menține acest ritm. Va conta Zlatan, el dă încredere în teren.
Îmi plac și cei din bandă, Calabria și Theo Hernandez, la ultimul nu m-am așteptat să joace atât de bine, e la cel mai înalt nivel,” a declarat antrenorul lui Dinamo.
Cosmin Contra: ”Am mulți prieteni la Milan”
Contra a dezvăluit că ține legătura cu doi foști coechipieri, care acum sunt rivali în campionat.
”Anul trecut am fost la Milanello, am vorbit cu Gennaro Gattuso. Am revăzut atâția prieteni care au rămas la Milan.
Paolo Maldini, cel care face o treabă grozavă, a format o echipă tânără, de mare viitor.
S-au făcut multe transferuri în ultimii ani, era nevoie de timp, să se cunoască, nu toți care vin la Milan pot juca excelent din start. Dar acum se văd automatismele,” a adăugat Contra.
Etichete: zlatan ibrahimovic , cosmin contra , gennaro gattuso , paolo maldini ac milan , cosmin contra ac milan , ac milan titlu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții