Conte transferă tot la Inter! L-a cerut răspicat pe unul dintre jucătorii săi preferați, alături de care a lucrat la Chelsea
18.01.2020, 09:47SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antonio Conte, antrenorul lui Inter Milano, își dorește din nou alături de el un jucător căruia i-a "resuscitat" cariera în momentul în care era tehnicianul lui Chelsea.
Italianul le-a cerut cât se poate de răspicat oficialilor lui Inter să facă tot posibilul pentru a-l aduce în Serie A, sub comanda sa, pe Victor Moses (29 de ani). Nigerianul a fost pregătit de Conte la Chelsea în perioada iulie 2016 - iulie 2018, adică până antrenorul de 50 de ani a părăsit clubul londonezilor.
Victor Moses ar ajunge sub formă de împrumut la Inter, dar ar putea fi transferat definitiv la vară
Antonio Conte l-a utilizat mult pe african, iar cei doi s-au înțeles foarte bine. În prezent, Moses evoluează în Turcia, la Fenerbahce. Mai mult, turcii nu ar sta în calea unui astfel de transfer, potrivit italienilor de la Sky Sport.
Inter nu are de gând să îl transfere definitiv pe Moses în această iarnă, însă acest lucru se poate schimba la vară, după expirarea împrumutului, în cazul în care nigerianul va reuși să se acomodeze în Italia, la formația pregătită de Conte.
Se pare că suma necesară pentru un transfer definitiv al lui Victor Moses este în jur de 10 milioane de euro.
Victor Moses, 78 de partide în tricoul lui Chelsea
Moses a câștigat campionatul Angliei, dar și FA Cup alături de Conte, după ce Chelsea s-a impus, în finală, în fața lui Manchester United pe Wembley, scor 1-0.
Nigerianul a prins doar șase partide pentru Fenerbahce în acest sezon, iar transferul său pare tot mai probabil. În tricoul "albaștrilor", jucătorul de 29 de ani a evoluat în 78 de partide, în care a marcat de opt ori și a oferit același număr de pase decisive.
Etichete: chelsea , inter , antonio conte , inter milano , victor moses , conte , moses
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții