Conte, contactat de Milan. Negocierile sunt avansate. Când ar fi disponibil fostul selecționer al Italiei
25.07.2018, 09:44SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Scaunul lui Gennaro Gattuso la AC Milan este în pericol. Conform Conform publicației Bleacherreport, antrenorul care se află în litigiu cu Chelsea a fost întrebat dacă ar fi dispus să preia AC Milan, iar răspunsul a fost pozitiv.
Leonardo, directorul tehnic de la AC Milan, l-a sunat pe Conte, însă acesta i-a transmis că va avea nevoie de "vreo două luni" pentru a-și rezolva problemele cu echipa lui Abramovich, în ciuda răspunsului pozitiv pe care l-a dat când a fost întrebat dacă ar vrea să preia Milan. Astfel, Conte ar putea fi disponibil abia la finalul lunii septembrie, dar până atunci, campionatul Italiei este deja început de mai bine de o lună, din 19 august.
Pe 13 iulie, Chelsea a anunțat despărțirea de antrenorul care a luat titul chiar din primul său sezon pe banca "albaștrilor", plus Cupa Angliei, însă a eșuat în cel de-al doilea, terminând pe locul 5, ratând Champions League, ceea ce l-a nemulțumit pe Abramovich, care l-a numit pe Maurizio Sarri antrenor.
Conform sursei citate, noii patroni, americanii din grupul Elliott Management, nu ar avea încredere în actualul antrenor, Gennaro Gattuso, care antrenează echipa din 27 noiembrie 2017.
Conte, în vârstă de 48 de ani, a antrenat ultima dată în Serie A în 2014, luând trei titluri la rând cu Juventus și două Supercupe tot cu torinezii, iar apoi a preluat naționala Italiei, timp de 2 ani, înainte de a ajunge la Chelsea. "Rosso-nerrii" au terminat pe locul 6 în ultimele două stagiuni, după multe incertitudini la nivel de conducere. Noii patroni îl văd pe Conte varianta ideală pentru a readuce strălucirea care i-a făcut celebri pe milanezi.
Conte, care mai avea contract cu Chelsea până în 2019, a mai antrenat Arezzo, Bari, Atalanta, Siena, Juventus și naționala Italiei. La Cheslea, Conte avea un salariu de 19 milioane de lire/sezon, fiind cel mai bine plătit antrenor din istoria "albaştrilor". Demiterea sa îl costă pe Abramovich compensații de 10 milioane de lire strerline.
Etichete: chelsea , ac milan , abramovich , conte chelsea , antrenor milan , ac milan transferuri , conte milan , antonio comnte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții