Ciprian Tătărușanu, gata de un nou sezon la AC Milan! Mesajul portarului român
articol scris de Digi Sport11.07.2022, 13:46
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ciprian Tătărușanu (36 de ani) se află din anul 2020 la AC Milan, după transferul de la Olympique Lyon, contra sumei de un milion de euro.
Ciprian Tătărușanu, gata de un nou sezon la AC Milan! Mesajul portarului român
Goalkeeper-ul român a apărat în nouă meciuri pentru AC Milan, de-a lungul ultimului sezon, însă a fost suficient pentru acesta să primescă distincția pentru ”momentul defensiv al sezonului”, după penalty-ul apărat în meciul cu Inter Milano.
Deși s-a discutat în ultima vreme că Tătărușanu ar putea schimba echipa în această vară, fostul căpitan al naționalei României dă semne că este cu gândul doar la AC Milan. Concret, "Tătă" a postat o imagine de la antrenamentele campioanei Italiei și a trimis un mesaj sugestiv.
"Concentrat pe noul sezon", a fost mesajul lui Tătărușanu, pe Instagram.
Ciprian Tătărușanu, pe lista lui Napoli!
Potrivit cotidianului italian ”Gazzetta dello Sport”, portarul român se află pe lista celor de la Napoli, după ce columbianul David Ospina a refuzat să-și prelungească contractul și va deveni jucător liber de contract la 1 iulie.
Conform presei internaționale, David Ospina este atras cu un salariu atractiv din zona Emiratelor Arabe Unite. Este vorba de Al Nasr-SC, care i-a pregătit un contract pentru următorii trei ani pentru a-l convinge să părăsească Europa.
Așadar, Napoli va rămâne doar cu Alex Meret (25 de ani) soluție viabilă între buturi și are neapărată nevoie de o ”dublură”. Primul pe lista napoletanilor este un alt portar italian - Salvatore Sirigu (35 de ani).
Acesta are opțiunea de a-și prelungi contractul cu Genoa, însă nu o va mai face după ce clubul a retrogradat în Serie B, în sezonul precedent.
A doua variantă pentru Napoli este Ciprian Tătărușanu, portarul celor de la AC Milan. Stefano Pioli nu are nicio problemă în a-l ceda pe portar la rivala din Napoli. Îl consideră titular incontestabil pe francezul Mike Maignan, iar în ”spatele” său îi are pe veteranul Antonio Mirante și tânărul Andrea Plizzari.
Etichete: ac milan , ciprian tatarusanu , napoli , mesaj tatarusanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții