Ciprian Tătărușanu, cerut titular în Italia la meciul cu Sassuolo: "Sper că fanii de pe San Siro îl vor aplauda!"
articol scris de Digi Sport27.11.2021, 15:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ciprian Tătărușanu (35 de ani) a reușit să închidă poarta în meciul jucat de AC Milan în compania lui Atletico Madrid, 1-0, în cadrul grupelor Champions League.
Ciprian Tătărușanu, cerut titular în Italia la meciul cu Sassuolo: "Sper că fanii de pe San Siro îl vor aplauda!"
Numărul 1 de pe San Siro nu a fost pus la încercare de prea multe ori, însă a fost providențial la cea mai mare ocazie a campioanei Spaniei, când a reușit să rețină șutul periculos expediat de Rodrigo de Paul.
Jurnalistul italian Carlo Pellegatti consideră că Tătărușanu merită să fie titular la meciul cu Sassuolo, deși Mike Maignan este gata să revină între buturile formației rossoneri.
"Aș dori să-i acord laurii cuveniți lui Tătărușanu pentru intervenția splendidă din meciul cu Atletico Madrid, care a conservat scorul, prin a-l juca titular cu Sassuolo. Sper că fanii de pe San Siro îl vor aplauda pe Tătărușanu, care a dat greș doar într-un singur meci din 10.
De fapt, aș spune că a făcut o singură greșeală, în episodul din Florența (n.r. meciul cu Fiorentina, pierdut cu 3-4)", a declarat jurnalistul italian, potrivit Radio Rossonera.
Meciul dintre AC Milan și Sassuolo se joacă duminică, de la ora 16:00, și poate fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 3, sau pe www.digisport.ro, de către abonații RCS & RDS.
Nota primită de Ciprian Tătărușanu pentru prestația din Atletico Madrid - AC Milan 0-1
Ciprian Tătărușanu nu a fost pus la grea încercare de Atletico Madrid. Cel mai periculos moment al lui Atletico Madrid a fost în minutul 76, când Rodrigo de Paul a șutat de la marginea careului, șut pe care portarul român l-a reținut cu siguranță.
Pentru prestația din partida de pe ”Wanda Metropolitano”, Ciprian Tătărușanu, care ar putea reveni pe banca de rezerve de la următorul meci, pentru că Mike Maignan, titularul de drept, a fost recuperat, a fost notat de italienii de la Tuttomercatoweb cu 7, a doua cea mai mare notă din echipa Milanului, după cea primită de marcatorul golului victoriei, Junior Messias, 8.
”Ultimul meci ca titular? Foarte probabil, chiar dacă a jucat bine. Revenirea lui Maignan se apropie, seara horror de la Florența a fost dată uitării, a arătat că e pregătit. A făcut un miracol la șutul lui de Paul. A rămas atent pe toată durata partide, chiar dacă n-a fost pus în mare pericol”, au notat italienii.
Etichete: ac milan , ciprian tatarusanu , ac milan sassuolo , mike maignan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții