Video Cele două cuvinte prin care Spalletti l-a făcut pe arbitru să îi dea direct cartonașul roșu. Cum s-a justificat după meci
articol scris de Digi Sport25.10.2021, 11:33
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
AS Roma și Napoli au încheiat la egalitate, 0-0, într-un meci desfășurat în cadrul etapei cu numărul 9 din Serie A.
În ultimele minute ale confruntării de pe Stadio Olimpico, cei doi antrenori principali au reușit să atragă toată atenția asupra lor. Mai întâi, Jose Mourinho a fost eliminat, după un gest nervos făcut în zona tehnică, iar Luciano Spalletti a primit și el cartonaș roșu, după fluierul final.
Luciano Spalletti spune că arbitrul l-a eliminat fără niciun motiv, întrucât nu l-a ironizat la finalul meciului
Conform variantei prezentate de Luciano Spalletti după meci, acesta s-a dus la central și l-a felicitat pentru maniera în care a arbitrat. Oficialul ar fi înțeles greșit cuvintele și gestul italianului de a-l aplauda și, considerând că a fost ironizat, i-a arătat cartonașul roșu.
"Vreau să clarific chiar acum incidentul cu cartonașul roșu. Am mers la el și i-am spus 'Apropo, felicitări'. A înțeles greșit și mi-a arătat cartonașul roșu. Sunt realmente devastat, și cred că până și lui Massa (n.r. centralul partidei) îi pare rău. S-a înțeles greșit.
Am tăcut tot meciul, Irrati (n.r. al patrulea arbitru) a stat lângă mine pe durata întregii partide, nimeni n-a spus un cuvânt. Îmi pare rău că am fost eliminat în maniera aceasta. Pentru mine, arbitrajul lui Massa a fost unul foarte bun și nu i-am cauzat nicio problemă", a explicat italianul, potrivit Football Italia.
După ce a văzut cartonașul roșu, Spalletti a încremenit. Tehnicianul a încercat, împreună cu portarul Alex Meret, să-i explice oficialului că a fost înțeles greșit, însă a fost lăsat cu ochii în soare.
Ce a spus Jose Mourinho la conferința de presă după ce a luat cartonaș roșu în meciul AS Roma - Napoli
La conferința de presă ulterioară, "The Special One" nu a vrut să atace decizia arbitrului, cel mai probabil de frica unei suspendări și mai mari, și s-a limitat la a spune că, deși a gesticulat nervos, nu a spus nimic la adresa sa.
"A fost un meci intens, am văzut jucători obosiți. Am avut șansele noastre, a fost și o partidă unică prin prisma celor două cartonașe roșii arătate antrenorilor. M-a nemulțumit o decizie a arbitrului, dar nu i-am spus nici măcar un cuvânt. Nimeni nu pleacă acasă fericit, ambii antrenori au fost eliminați, dar eu cred că arbitrajul a fost unul echilibrat", a explicat lusitanul.
Pe imagini, se poate observa cum Mourinho l-a ironizat pe arbitru, după ce a fost trimis în tribune. Lusitanul a dat aprobator din cap, în repetate rânduri, iar apoi i-a arătat și degetul mare, semn că decizia a fost una "foarte bună". În final, un asistent a reușit să îl oprească. Rămâne de văzut ce suspendare va primi tehnicianul în urma gesturilor făcute la meciul de duminică.
Etichete: eliminare , luciano spalletti , cartonas rosu , as roma napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții