Galerie Foto Juventus - Genoa 3-2 (d.p). Campioana, cu Radu Drăgușin integralist, se califică în sferturile Cupei Italiei
articol scris de Digi Sport14.01.2021, 00:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Juventus, cu Radu Drăgușin integralist, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei, după ce a trecut de Genoa, scor 2-2 (3-2, după prelungiri).
Juventus - Genoa 3-2. Campioana, cu Radu Drăgușin integralist, se califică în sferturile Cupei Italiei după prelungiri
Cu Drăgușin titular în premieră, Juventus a deschis scorul după doar două minute, prin Dejan Kulusevski. Campioana Italiei și-a majorat avantajul în minutul 23, când Alvaro Morata a înscris din pasa suedezului.
Galerie Foto
Genoa a redus din handicap până la pauză, după ce Czyborra a punctat în minutul 28. Oaspeții au trimis meciul în prelungiri grație reușitei superbe din minutul 74 a lui Melegoni, care l-a învins pe Buffon cu un șut din afara careului.
Meciul a intrat în prelungiri, iar calificarea a fost decisă de debutantul lui Juventus, tunisianul Rafia, care a punctat în minutul 105.
Astfel, formația lui Andrea Pirlo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei, fază în care va întâlni învingătoarea dintre Sassuolo și Spal.
Min. 120+1: Fluier final: Juventus - Genoa 3-2.
Min. 107: Ocazie Genoa! Radovanovic trimite periculos cu capul de lângă Drăgușin, însă Arthur scoate de pe linia porții
Min. 105: GOL Juventus! Tunisianul Hamza Rafia, aflat la debutul pentru formația de seniori a torinezilor, marchează după o nesincronizare în defensiva oaspeților.
Min. 90: Start în prelungiri!
Min. 90+3: Juventus - Genoa 2-2. Meciul intră în prelungiri.
Min. 88: Andrea Pirlo forțează și îl trimite în teren pe Cristiano Ronaldo. Portughezul îi ia locul debutantului Wesley.
Min. 75: GOL Genoa! Filippo Melegoni îl învinge pe Buffon cu un șut superb din afara careului.
Min. 64: Andrea Pirlo decide să înlocuiască doi fundași centrali, însă Drăgușin rămâne pe teren. Ies Chiellini și Demiral, intră Bonucci și Danilo.
Min. 46: Începe repriza secundă!
Min. 45+1: Pauză: Juventus - Genoa 2-1
Min. 28: GOL Genoa! Lennart Czyborra marchează cu o lovitură de cap din careu, după ce a fost scăpat din marcaj de debutantul Wesley.
Min. 23: GOL Juventus! Alvaro Morata marchează, după o pasă decisivă a lui Kulusevski.
Min. 2: GOL Juventus! Dejan Kulusevski deschide scorul pentru torinezi.
Min. 1: Începe meciul!
- Juventus: Buffon - Demiral, Drăgușin, Chiellini, Bernardeschi - Wesley, Arthur, Bentancur, Portanova - Kulusevski, Morata Rezerve: Szczesny, Pinsoglio, Danilo, Bonucci, Frabotta, Capellini, Ramsey, Rabiot, Ranocchia, Ronaldo, Rafia, Felix Correia.
-
Genoa: Paleari - Bani, Goldaniga, Dumbrăveanu - Ghiglione, Rovella, Lerager, Melegoni, Czyborra - Scamacca, Pjaca
Rezerve: Zima, Badelj, Caso, Criscito, Destro, Eboa, Males, Marchetti, Masiello, Radovanovic, Shomurodov, Zajc
Andrea Pirlo, care nu se poate baza în această seară pe Matthijs de Ligt, accidentat, a ales o linie de patru fundași formată din Demiral, Drăgușin, Chiellini și Bernardeschi.
Astfel, Drăgușin îl va avea lângă el pe Giorgio Chiellini (515 meciuri la Juventus), iar în spatele său se va afla legendarul portar Gianluigi Buffon (676 de meciuri).
Fundașul român, promovat în acest sezon la prima echipă, a debutat la seniorii lui Juventus în meciul cu Dinamo Kiev (3-0), din Liga Campionilor, când a fost introdus în minutul 69 și a mai jucat la partida cu Genoa (3-1), din Serie A, când a intrat în prelungiri.
Ecco lo ???ℝ??ℕ? ?? per la sfida di questa sera! ?#JuveGenoa #CoppaItalia pic.twitter.com/iJirY9QEF1
— JuventusFC (@juventusfc) January 13, 2021
Radu Drăgușin s-a înțeles cu Juventus pentru un contract pe 5 ani
Anunțul a fost făcut de publicația Goal, care susține că părțile s-au înțeles, iar actele urmează să fie semnate în aceste zile. Fundașul de 18 ani a jucat doar în două meciuri pentru "Bătrâna Doamnă", însă a impresionat.
Românul se află la Juve din 2018, când avea doar 16 ani, și a fost promovat la prima echipă în acest sezon, când a debutat în partida din Liga Campionilor contra lui Dinamo Kiev, scor 3-0.
Salariul actual al lui Drăgușin la Juve este de 3.000 de euro pe lună, iar în noul contract va avea în jur de 80.000 de euro, adică aproape un milion de euro pe an.
Etichete: italia , juventus , cupa italiei , genoa , andrea pirlo , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții