Ce lovitură: AC Milan, ofertă pentru fotbalistul plecat pentru 2.000.000 € din SuperLigă
articol scris de Digi Sport31.07.2024, 00:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Un fost jucător din SuperLigă este aproape să prindă transferul carierei.
Este vorba despre Simone Scuffet (28 ani), italianul care a apărat poarta celor de la CFR Cluj în 49 de partide.
Scuffet a păstrat intactă poarta ardelenilor în 19 meciuri, după care Cagliari a decis să plătească suma de două milioane de euro pentru a-l transfera, în vara anului 2023.
Pe lângă suma de transfer, ardelenii au decis să mai treacă în contractul goalkeeperului cu formația din Sardinia o clauză conform căreia clubul din Gruia trebuie să încaseze nu mai puțin de 800.000 de euro dacă Cagliari se salvează de la retrogradare, lucru care s-a și întâmplat în finalul sezonului precedent.
Simone Scuffet, ofertat de AC Milan
Portarul italian a devenit titularul de drept din poarta celor de la Cagliari, unde a bifat 31 de apariții în sezonul trecut.
Oficialii celor de la AC Milan l-au observat pe Simone Scuffet, iar aceștia s-au hotărât și au demarat negocierile pentru a-l aduce pe San Siro, așa cum susține jurnalistul Nicolo Schira.
Talks in progress for Simone #Scuffet to #ACMilan from #Cagliari. The agent Federico Pastorello is also in advanced talks with #Milan Futuro for Davide #Mastrantonio (born in 2004). #transfers
— Nicolò Schira (@NicoSchira) July 30, 2024
În mod cert, fostul portar al celor de la CFR Cluj ar deveni rezerva lui Mike Maignan, titularul dintre buturile ”Diavolilor”.
Rămâne de văzut dacă Simone Scuffet va prinde transferul carierei și va fi cumpărat de AC Milan, întrucât Davide Mastrantonio (20 de ani), goalkeeper care aparține de AS Roma, este o altă țintă a milanezilor.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Simone Scuffet, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: ac milan , cagliari , superliga , simone scuffet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții