Ce antrenor ar putea avea Ștefan Radu, după plecarea lui Simone Inzaghi la Inter. Lotito a confirmat negocierile
articol scris de Digi Sport04.06.2021, 14:12
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Simone Inzaghi a plecat la Inter Milano, campioana Italiei, iar Lazio caută acum un înlocuitor. Favorit pentru a prelua banca tehnică a biancocelestilor este Maurizio Sarri.
Claudio Lotito, președintele lui Lazio, a confirmat negocierile cu omul care a câștigat titlul cu Juventus și Europa League cu Chelsea. Momentan, cele două părți nu au ajuns la un acord.
Sarri, în negocieri cu Lazio
"Suntem în discuții cu Sarri, într-adevăr. Până acum, însă, nu am stabilit niciun acord", a spus Lotito, potrivit transfermarketweb.com.
Sarri (62 de ani) este liber de contract din vara anului trecut, după despărțirea de Juventus. Acesta le-a mai antrenat pe Tegoleto, Sansovino, Sangiovannese, Pescara, Arezzo, Avellino, Verona, Perugia, Grosseto, Alessandria, Sorrento, Empoli și Napoli.
Dacă Sarri va semna, rămâne de văzut dacă Ștefan Radu (34 de ani) va mai rămâne la Lazio, formație cu care mai are contract până în această vară. Conducerea dorește să îi ofere un contract valabil pe încă un an, dar fundașul român vrea să rămână la Lazio pentru încă doi ani.
Recent, presa italiană a scris posibilitatea ca Radu să ajungă la Inter Milano, echipa preluată de Simone Inzaghi, omul care, spun italieni, ar avea o relație strânsă cu fostul internațional român.
Etichete: lazio , stefan radu , maurizio sarri , simone inzaghi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții