Ce a spus Pavel Nedved despre situația lui Cristiano Ronaldo la reunirea lui Juventus
articol scris de Digi Sport14.07.2021, 16:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Juventus s-a reunit astăzi pentru noul sezon sub comanda noului și vechiului antrenor, Max Allegri.
Jucătorii, printre care și Radu Drăgușin, au efectuat vizita medicală și au început antrenamentele în cantonamentul de la Continassa.
Allegri a chemat mulți fotbaliști de la echipa U23 pentru a completa lotul, din care lipsesc încă starurile care au participat la EURO 2020 și Copa America, dar nu și Paulo Dybala.
#Dybala, #DeWinter #McKennie ⚪️⚫️ pic.twitter.com/RGUbQXVCmz
— Romeo Agresti (@romeoagresti) July 14, 2021
Printre absenți se numără Cristiano Ronaldo, al cărui viitor rămâne incert deși ultimele informații par să indice că portughezul va rămâne la gruparea bianconeră, chiar dacă salariul de 31 de milioane de euro pe sezon reprezintă o adevărată povară.
Interpelat de un fan la reunirea de azi, vicepreședintele Pavel Nedved a dat asigurări:
”Vine, vine, nicio grijă!”, a fost mesajul oficialului lui Juventus.
”Nimeni din anturajul lui nu ne-a comunicat că Cristiano vrea să plece. Noi îl așteptăm până pe 25 iulie, când își încheie vacanța”, a precizat ulterior Nedved.
Cristiano Ronaldo, Federico Chiesa și Alvaro Morata, nominalizați la același premiu
Cristiano Ronaldo este în continuare în vacanță, iar tot atunci este așteptat și Alvaro Morata.
Giorgio Chiellini, Federico Chiesa, Leonardo Bonucci și Federico Bernardeschi, campioni cu Italia, vor ajunge mai târziu.
Trei dintre vedetele lui Juve, Cristiano Ronaldo, Alvaro Morata și Federico Chiesa sunt și rivali la premiul pentru cel mai frumos gol de la EURO 2020.
Portughezul este nominalizat pentru reușita contra Ungariei, când a driblat și portarul, Chiesa pentru faza în care a marcat împotriva Spaniei, iar Morata pentru execuția fantastică împotriva squadrei azzurra.
Etichete: cristiano ronaldo , pavel nedved , radu dragusin , max allegri juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții