Ce a putut spune Gary Lineker când a văzut că Sarri l-a schimbat din nou pe Ronaldo: "Trebuie să recunosc"
articol scris de Digi Sport11.11.2019, 14:52
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Schimbarea lui Ronaldo de către antrenorul Maurizio Sarri în minutul 55 al meciului Juventus - Milan 1-0 continuă să stârnească discuţii. Modul în care a reacţionat CR7 îi face pe mulţi să creadă că între cei doi poate apărea o ruptură.
Fabio Capello l-a criticat şi el pe cvintuplul Balon de Aur pentru atitudinea arătată faţă de antrenor şi colegi.
Lineker a spus despre Sarri că "e un şmecher cu bile" pentru că l-a schimbat din nou pe Ronaldo
Gary Lineker, cunoscut pentru comentariile sale spectaculoase nu s-a dezminţit nici acum: "Sarri l-a înlocuit pe Ronaldo pentru a doua oară şi el a trecut pe lângă antrenor şi s-a dus direct la tunel. Nu se va termina bine, bănuiesc. Dar trebuie să spun că Sarri este un şmecher 'bile'".
La mijlocul săptămânii trecute, în UCL, Ronaldo a fost schimbat în timpul jocului Lokomotiv - Juventus 1-2.
La finalul partidei de duminică seară, în direct pe Digi Sport 1, Fabio Capello l-a criticat dur pe Ronaldo pentru atitudinea avută după ce a plecat direct la vestiare.
Fabio Capello: "Ronaldo nu a mai driblat pe nimeni de trei ani"
Cristiano Ronaldo a fost criticat de Fabio Capello pentru atitudinea arătată la schimbarea sa în minutul 55 al partidei cu AC Milan.
"Adevărul este că Ronaldo nu a mai driblat pe nimeni de trei ani. Îmi aduc aminte când a trecut de de jucători şi i-a lăsat în urmă. Acum nu se mai întâmplă aşa, în timp ce Douglas Costa şi Dybala o fac.
Dacă aş fi Sarri, eu i-aş reproşa lui Ronaldo în vestiar această atitudine. I-aş spune că trebuie să aibă respect faţă de colegii săi şi că dacă-l schimb o fac pentru că vreau să câştig jocul", a comentat Capello.
Etichete: ronaldo , gary lineker , maurizio sarri , ronaldo schimbat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții