Câți bani încasează Juventus după transferul lui Radu Drăgușin + Genoa, profit neverosimil în doar șase luni
articol scris de Digi Sport10.01.2024, 11:56
SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) va fi noul fotbalist al lui Tottenham.
Toate părțile implicate au ajuns la un acord și Radu Drăgușin urmează să călătorească la Londra pentru vizita medicală și semnarea contractului. Tottenham plătește 30 de milioane de euro pentru Radu Drăgușin, din care o parte, 20%, merge la Juventus.
Juventus încasează 20% din suma de transfer a lui Radu Drăgușin
Concret, Juventus primește 6 milioane de euro în urma transferului lui Radu Drăgușin la Tottenham, o sumă mai mare chiar decât cea primită când l-a vândut la Genoa.
Mutarea lui Radu Drăgușin la Genoa a devenit definitivă în vara anului trecut, după un sezon petrecut sub formă de împrumut, și s-a făcut pentru suma de 5.5 milioane de euro.
Astfel, chiar dacă va trimite 20% la Juventus, Genoa tot înregistrează un profit uriaș de pe urma transferului lui Radu Drăgușin, de 18.5 milioane de euro, în doar jumătate de an.
Radu Drăgușin, cel mai scump român din istorie
Radu Drăgușin devine, după mutarea la Tottenham, cel mai scump fotbalist român din întreaga istorie! Top 20 al fotbaliștilor români pe care s-au plătit cele mai mari sume de transfer, în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: juventus , genoa , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții