Capitolul la care Ionuț Radu domină în Serie A: "Se descurcă bine și ar putea fi decisiv"
articol scris de Digi Sport24.09.2022, 11:20
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Ionuț Radu (25 de ani) a sosit în această vară la Cremonese, iar goalkeeper-ul român a devenit titularul incontestabil din poarta nou-promovatei.
Capitolul la care Ionuț Radu domină în Serie A: "Se descurcă bine și ar putea fi decisiv"
Folosit în toate cele șapte meciuri din noul sezon, Ionuț Radu a încasat 14 goluri, iar Cremonese este penultima în Serie A, cu doar două puncte acumulate. Cu toate acestea, nou-promovata conduce un top întocmit de italieni, iar portarul român are cele mai multe parade din actuala stagiune, 40 la număr.
"După cum se precizează pe site-ul oficial, Radu are 40 de intervenții importante care îi permit lui Cremonese să se plaseze în fața tuturor. Pe podium se mai află Spezia (33 de parade ale portarului) și Hellas Verona (29 de parade ale portarului). În ciuda unor greșeli, portarul român se descurcă bine și ar putea fi decisiv la următoarele meciuri. Dar pentru a câștiga puncte, doar salvarile lui nu sunt suficiente", au notat cei de la Calciocremonese.it.
- Ionuț Radu este noul titular al naționalei României, după neconvocarea lui Florin Niță
Ionuț Radu s-a adaptat rapid la Cremonese: "Unul dintre cele mai bune grupuri în care am fost vreodată"
Venit de la Inter Milano, acolo unde a apărat extrem de puțin în ultimele sezoane, Ionuț Radu s-a integrat destul de repede la Cremonese, iar acest lucru s-a văzut în ultimele etape din Serie A. Portarul român a avut doar cuvinte de laudă la adresa noilor săi colegi și a spus că se gândește doar la actualul an competițional și la cum să facă pentru a-și ajuta cât mai mult actualul club.
"Suntem un grup fantastic, este unul dintre cele mai bune în care am fost vreodată. Este mult profesionalism. Sunt bine, sunt calm și concentrat pe munca mea. Am venit aici să ajut echipa și mă dedic doar acestui lucru. Vom merge la Bergamo cu același gând pe care l-am avut și în primele etape și vrem să câștigăm", a spus Ionuț Radu, potrivit jurnaliștilor italieni.
Etichete: serie a , ionut radu , cremonese
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții