Video Capăt de drum în Serie A pentru Răzvan Marin! Cagliari a retrogradat după remiza cu Venezia
articol scris de Digi Sport23.05.2022, 00:31
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ultima etapă din Serie A, Cagliari s-a duelat cu Venezia, iar meciul s-a încheiat cu o remiză albă, scor 0-0.
Dacă ar fi câștigat, Cagliari ar fi urcat pe locul 17 în locul Salernitanei, dar în urma acestui rezultat, echipa internaționalului român retrogradează în Serie B.
Capăt de drum în Serie A pentru Răzvan Marin! Cagliari a retrogradat după remiza cu Venezia
Venezia putea deschide scorul după patru minute de joc, când Dennis Johnsen a ajuns față în față cu Cragno, însă șutul său a trecut puțin pe lângă poartă.
Cagliari putea marca pe finalul primei reprize. Marko Rog a expediat un șut bun de la marginea careului, însă goalkeeperul Veneziei a reușit să intervină la timp.
Răzvan Marin a fost introdus pe teren abia în minutul 58, în locul lui Alessandro Deiola.
Bellanova a șutat la poarta lui Maenpaa în minutul 60, însă șutul său nu i-a pus probleme portarului de la Venezia.
Până la finalul meciului, Venezia a mai avut o ocazie la poarta lui Cragno, prin Mateju, însă portarul a intervenit impecabil și le-a refuzat golul gazdelor.
AC Milan a fost încoronată campioana Italiei după o pauză de 11 ani. Echipa pregătită de Stefano Pioli a câștigat duelul cu Sassuolo, scor 3-0, și a cucerit titlul cu numărul 19, la egalitate cu Inter.
VIDEO Tristețea jucătorilor lui Cagliari după finalul partidei cu Venezia
Clasamentul final din Serie A
Etichete: cagliari , retrogradare , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții