Cagliari i-a stabilit prețul lui Răzvan Marin! Cât trebuie să plătească AC Milan pentru a-l transfera pe român
articol scris de Digi Sport10.06.2021, 16:55
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Răzvan Marin a reușit un prim sezon bun în Serie A, iar în această vară ar putea face un pas în față în carieră.
Miercuri, membrii conducerii lui Cagliari au fost surprinși la discuții cu Paolo Maldini și Frederic Massara, oficialii lui lui AC Milan, iar subiectul întâlnirii a fost transferul lui Răzvan Marin la Milano.
Cagliari i-a stabilit prețul lui Răzvan Marin
Potrivit informațiilor oferite de jurnalistul italian Daniele Longo, de la Calciomercato, cei de la Cagliari le-au transmis omologilor de la Milan și prețul pentru care Răzvan Marin poate face trecerea pe ”San Siro”, 18.000.000 de euro.
AC Milan consideră, deocamdată, că pretențiile financiare ale celor de la Cagliari sunt exagerate, însă negocierile vor continua și în următoarele zile.
Alături de AC Milan, în cursa pentru Răzvan Marin este și Lyon, club care îl vede pe mijlocașul român înlocuitorul perfect pentru Houssem Aouar, fotbalist care poate face pasul la un club mai important în această vară, fiind monitorizat de Arsenal și Juventus.
Profit imediat pentru Cagliari
Răzvan Marin a jucat în ultimul sezon sub formă de împrumut la Cagliari, de la Ajax, dar clubul italian este obligat în această vară să achite clauza de transfer definitiv, în valoare de 10.000.000 de euro.
Astfel, un transfer pentru 18.000.000 de euro la AC Milan ar reprezenta un profit important pentru Cagliari, înregistrat la scurt timp după efectuarea plății către Ajax.
În Italia, Răzvan Marin a evoluat în 39 de partide pentru Cagliari în ultimul sezon, în toate competițiile, fiind unul dintre jucătorii de bază ai echipei care a obținut menținerea în Serie A cu emoții. Mijlocașul român a punctat de trei ori și a oferit alte șase pase decisive.
Dacă transferul la AC Milan s-a realiza pe suma cerută la prima ”strigare” de Cagliari, 18.000.000 de euro, Răzvan Marin ar deveni al doilea cel mai scump fotbalist român, după Adrian Mutu, pentru care Chelsea a plătit 19.000.000 de euro în 2003 celor de la Parma.
- 18.000.000 de euro a plătit AS Roma pentru transferul lui Cristian Chivu în 2003
Etichete: ac milan , cagliari , razvan marin , transfer razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții