Video Cagliari - Fiorentina 2-1. Al cincilea meci fără victorie al grupării viola
15.03.2019, 23:48SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cagliari a trecut cu 2-1 de Fiorentina, într-un meci întrerupt în minutul 13, în memoria lui Davide Astori, fotbalist care a jucat la ambele echipe şi s-a stins din viaţă în martie anul trecut.
Cagliari a avut prima ocazie importantă în întâlnirii, la şutul lui Cacciatore. Fiorentina a răspuns pe final de repriză, prin Mirallas, al cărui şut a fost respins de portar.
În partea a doua au apărut şi golurile. Cagliari a deschis scorul prin Joao Pedro, în minutul 52, din centrarea lui Cacciatore.
Un minut mai târziu, gazdele au trimis din nou mingea în poartă: Cigarini a tras perfect de la mijlocul terenului, dar reuşita i-a fost anulată pentru că arbitrul dictase lovitură liberă indirectă.
Cagliari a făcut 2-0 dintr-o fază fixă: Ceppitelli a dublat avantajul sarzilor în minutul 66.
Fiorentina putea încasa încă un gol, dar Joao Pedro a nimerit transversala.
Pe final de meci, oaspeţii au redus din handicap, prin Federico Chiesa.
S-a terminat 2-1 pentru Cagliari, care se menţine pe locul 14 în Serie A. Fiorentina e pe 10, la şapte puncte distanţă.
ECHIPELE
Cagliari: Cragno - Cacciatore (min.73 Padoin), Ceppitelli, Pisacane, Lykogiannis - Faragò, Cigarini, Ioniţă - Pavoletti, Barella (min.80 Deiola), J. Pedro (min. 83 Thereau).
Fiorentina: Terracciano - Milenkovic, Pezzella, Ceccherini - Norgaard (min.71 Dabo) - Chiesa, Benassi, Gerson, Biraghi - Mirallas (min.58 G. Simeone), Muriel.
Etichete: serie a , cagliari , fiorentina , cagliari - fiorentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții