"Balotelli e un negru care trebuie să se mai relaxeze puţin, e prea încordat!" Declaraţia care a inflamat spiritele în Italia
25.11.2019, 18:11SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mario Balotelli este din nou în centrul atenţiei în presa din Italia, de această dată fără voia lui. Preşedintele celor de la Brescia a fost întrebat despre situaţia atacantului, iar răspunsul acestuia i-a lăsat cu gura căscată pe jurnalişti.
"Ce să vă mai spun eu de Mario Balotelli? Este un negru care trebuie să se mai relaxeze puţin, e prea încordat. L-am luat pentru că am zis că va aduce ceva în plus echipei. Sper să vorbească mai mult pe teren, nu pe reţelele de socializare! Eu nu l-am adus pentru instagram, ci pentru că este un animal de 1,90 m," a fost declaraţia şoc a preşedintelui Bresciei, Massimo Cellino.
Termenul folosit de Cellino a creat indignare şi proteste, iar clubul a emis repede un comunicat în care a explicat că afirmaţiile au fost făcute şi cine interpretează altfel este rău intenţionat.
Declaraţiile preşedintelui clubului din Serie A au venit după un nou incident în care Balotelli a fost protagonist - acesta a fost dat afară de la un antrenament după un conflict cu antrenorul echipei, Fabio Grosso.
"Antrenorul a făcut o greşeală, a vorbit mai mult despre Balotelli decât despre echipă. Mario nu trebuie considerat ţap ispăşitor pentru faptul că nu sunt rezultate. Dacă un jucător ar câştiga meciuri de unul singur, am juca unul contra 11. Eu nu l-am adus pe Balotelli pentru a vinde bilete, ci pentru a ne ajuta tot sezonul. Dar vorbim prea mult despre el şi îi facem mai mult rău," a adăugat Massimo Cellino.
Mario Balotelli, încă un concurent în atac pentru Florin Andone
Balotelli, care a marcat doar două goluri pentru Brescia în actualul sezon, nu ar refuza în iarnă o mutare la campioana Turciei, conform presei din Italia. În caz că transferul se va concretiza, Mario Balotelli se va lupta pentru un loc în atacul lui Galatasaray cu Radamel Falcao și românul Florin Andone. Internaționalul nostru, împrumutat de Brighton în Turcia, nu s-a adaptat grozav la Istanbul. Până acum, a înscris numai două goluri pentru echipa pregătită de Fatih Terim.
Fost la Marseille înainte să ajungă la Brescia, Mario Balotelli nu e interesat să se transfere în China, de unde ar avea câteva oferte. În schimb, dacă nu va ajunge la Galatasaray, vârful lui Brescia ar înclina între ofertele din MLS și cea a brazilienilor de la Flamengo.
Etichete: mario balotelli , massimo cellino , fabio grosso , scandal mario balotelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții