Avertismentul primit de James Rodriguez, înainte de posibilul transfer la Napoli: "Asta e de neatins"
09.07.2019, 22:13SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Se scurg orele cu repeziciune până la aflarea destinației lui James Rodriguez. Mijlocașul ofensiv tocmai a revenit la Real Madrid, după împrumutul la Bayern Munchen, însă nu va rămâne pe Santiago Bernabeu.
De altfel, echipa pleacă în Canada fără el. Napoli pare a fi în pole-position pentru a-și asigura semnătura columbianului de 27 de ani, cu toate că și Atletico Madrid insistă pentru el. Antrenorul napoletanilor, Carlo Ancelotti, a spus că și-l dorește și a transmis asta clar și conducerii, însă venirea sa pe San Paolo ar putea întâmpina o problemă.
Entuziasmul este mare la Napoli, în legătură cu posibila sosire a lui James, iar unul dintre cei mai entuziasmați este chiar fiul legendarului Diego Maradona, Diego Junior. Cu toate acestea, fiului starului argentinain care a făcut istoria la Napoli îl avertizează pe James că nu are voie să se atingă de tricoul făcut celebru de tatăl său: "E un vis dacă James vine la Napoli, dar numărul 10 e de neatins. În pozele sale, mereu îi spun să vină la Napoli, pun presiune pe el, iar el a dat recent un like la aceste comentarii ale mele".
Directorul sportiv al lui Napoli, Cristian Guintoli, s-a întâlnit cu impresarul lui James, Jorge Mendes, la Madrid, iar președintele napoletanilor, Aurelio De Laurentiis, a recunoscut că transferul e iminent: "Ancelotti îl vrea pe James și noi vom face un efort să-l aducem".
James Rodriguez este dorit și de Atletico Madrid
Real Madrid cere pe mijlocașul columbian 42 de milioane de euro. Cei de la Napoli vor să îl împrumute un an pe James, cu opțiune de cumpărare definitivă, suma fiind cea solicitată de Real Madrid, scriu cei de la AS.
Columbianul este sub contract cu Real după ce Bayern, echipa la care a fost împrumutat, nu a vrut să achite clauza de 42 de milioane de euro. Cam aceasta este suma pretinsă pentru jucător, iar Atleti pare dispusă să dea banii, mai ales că nu duce lipsă de fonduri după ce au încasat până acum 180 de milioane de euro din vânzarea a trei jucători Rodri laManchester City pentru 70 de milioane, Lucas Hernandez la Bayern Munchen pentru 80 de milioane şi Gelson Martins la Monaco pentru 30 de milioane de euro.
James Rodriguez a mai lucrat cu Carlo Ancelotti
Antrenorul lui Napoli este Carlo Ancelotti, sub comanda căruia James Rodriguez a mai jucat în două rânduri, atât la Real Madrid, cât și la Bayern Munchen.
În sezonul recent încheiat, Rodriguez a evluat în 28 de partide pentru Bayern, a marcat șapte goluri și a oferit șase pase decisive.
Etichete: diego maradona , james rodriguez , transferuri napoli , transfer james rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții